x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primii militari cu care contribuie Franța la Forța de Răspuns a NATO au ajuns în România

Primii militari cu care contribuie Franța la Forța de Răspuns a NATO au ajuns în România

28 Feb 2022   •   22:00
Primii militari cu care contribuie Franța la Forța de Răspuns a NATO au ajuns în România

Primii militari din detașamentul cu care contribuie Franța la Forța de Răspuns a NATO au ajuns, luni seară, în România, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, anunță ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.

În zilele următoare, alți militari și mijloace tehnice parte a Forței de Răspuns a NATO vor sosi, în România.

„Este pentru prima dată când Alianța activează aceste forțe de reacție rapidă, cu rol de descurajare și apărare a Flancului Estic al NATO”, adaugă Dîncu.

Le Figaro anunța că aproximativ 250 de militari francezi vor fi trimişi în România, urmând să li se alăture încă 300 de militari, din Franţa şi Belgia.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat vineri „accelerarea" trimiterii de trupe în România, în contextul războiului din Ucraina.

Statul Major al armatei franceze a anunţat decizia de trimitere a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO.

„Ca expresie a solidarităţii strategice între statele membre NATO, pentru cazul României, care se află în apropierea imediată faţă de situaţia de război din Ucraina şi în contextul în care NATO a decis consolidarea prezenţei, ceea ce este un semnal clar privind solidaritatea strategică, prin poziţionarea de forţe în România, Franţa, un contributor important la Forţa de reacţie rapidă a NATO, s-a oferit voluntară să asigure rolul de naţiune-cadru, de ţară-lider, prin trimiterea unui batalion în România în curând, vom trimite 500 de oameni, de combatanţi, pentru a oferi susţinere României, dar şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate strategică din partea tuturor membrilor NATO", a declarat generalul Thierry Burkhard, şeful Statului Major al forţelor armate franceze.

El a precizat că Franţa va trimite 200-250 de militari şi în Estonia, pentru consolidarea apărării ţărilor baltice.

×