x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primul care a enunţat ideea orei de vară a fost Benjamin Franklin

Primul care a enunţat ideea orei de vară a fost Benjamin Franklin

24 Mar 2016   •   14:55
Primul care a enunţat ideea orei de vară a fost Benjamin Franklin

În ultima sâmbătă a lunii martie, ţările Uniunii Europene trec la ora de vară. Subiect a numeroase polemici, schimbarea anuală este contestată de mulţi. Cui îi aparţine însă ideea trecerii la ora de vară? Benjamin Franklin, scriitor şi om politic american, ar fi fost primul care a enunţat ideea, relatează joi directmatin.fr. Datorită unor calcule precise, el a scris în 1784 într-un articol publicat în Journal de Paris că ritmul de viaţă al parizienilor nu este adaptat pentru exploatarea la maxim a luminii naturale.

Propunerea lui a fost doar un prim pas şi, pe plan european, ţările care au aplicat-o au fost Germania (30 aprilie 1916), apoi Marea Britanie (21 mai 1916), care au introdus în premieră schimbarea orei ca necesitate de război, în timpul primei conflagraţii mondiale. După un an, aceeaşi regulă a fost instituită în Franţa, în 19 martie 1917, ca urmare a unei legi propuse de deputatul Andre Honnorat. Abandonată în 14 august 1945, la eliberare, de guvernul provizoriu al Republicii Franceze, ora de vară a fost restabilită în 28 martie 1976, pentru a economisi energie după primul şoc petrolier din 1973, aminteşte directmatin.fr.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată, fiind reintrodusă din 1979. AGERPRES

×