x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primul centru de vaccinare deschis într-un aeroport din România, în județul Mureș

Primul centru de vaccinare deschis într-un aeroport din România, în județul Mureș

28 Mai 2021   •   11:43
Primul centru de vaccinare deschis într-un aeroport din România, în județul Mureș
Sursa foto: Lucian Alecu

Primul centru de vaccinare deschis într-un aeroport din România, în care călătorii se pot vaccina, este, începând de vineri, Aeroportul „Transilvania” Târgu Mureș, din județul Mureș.

După nu mai mult de 10 zile de la vehicularea primelor informații cu privire la creearea unor centre de vaccinare în aeroporturi, edilul orașului Ungheni a dat curs propunerii făcute de prefectul județului Mureș, Mara Togănel, reușind ca prin colaborarea cu Direcția de Sănătate Publică Mureș și prin discuțiile purtate cu reprezentanții Aeroportului Internațional „Transilvania” să amenajeze un flux de vaccinare care va funcționa în paralel cu momentele aterizărilor/decolărilor programate în aeroport.

„Am făcut încă o dată un pas către comunitatea orașului Ungheni și a localităților aparținătoare, prin demersul concretizat astăzi. Un al doilea centru de vaccinare, care se adresează atât turiștilor cât și locuitorilor noștri și desigur tuturor celor care tranzitează această zonă. Noi am reușit să întreținem această colaborare interinstituțională, să oferim soluții în ceea ce privește nevoia de personal medical și alte chestiuni logistice. Ne bucură implicarea tuturor autorităților administrative și medicale într-un demers inițiat și îndreptat spre cetățean și totodată, buna gestionare și lucrul în echipă pentru a ajunge la acestă finalitate. Fiind prima localitate din țară în care acest proiect a căpătat o finalitate, nu pot decât să încurajez demersul și să îi asigur pe români de cele mai bune intenții din partea autorităților”, a declarat primarul orașului Ungheni, Victor Prodan.

În noul centru de vaccinare va activa personal medical avizat, detașat sub forma unei echipe mobile de la centrul de vaccinare amenajat la Căminul Cultural Ungheni, pe parcursul orelor programate a curselor de pe aeroport.

Imunizarea în acest centru se face cu ser Jhonson and Jhonson, pentru care nu este nevoie de rapel.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: centru vaccinare