x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primul rezultat în cazul testării milionarului Viorel Cataramă pentru COVID-19

Primul rezultat în cazul testării milionarului Viorel Cataramă pentru COVID-19

14 Mai 2020   •   14:32
Primul rezultat în cazul testării milionarului Viorel Cataramă pentru COVID-19
Sursa foto: sursă foto: captură antena 3

Milionarul Viorel Cataramă a fost testat, joi, pentru COVID-19, după ce, în urmă cu o săptămână a mers într-un focar din localitatea Bărbulești, județul Ialomița, pentru a se infecta. Primul rezultat indică faptul că acesta nu este purtător al virusului.

Clinica Ok Medical, unde s-a testat Viorel Cataramă, a transmis, joi, că a prelevat probe de la domiciliul pacientului și le face publice cu acordul acestuia.

„În cursul zilei de 14.05.2020, ora 11.30, OK Medical a prelevat probe de la domiciliul pacientului Viorel Cataramă în vederea testării RT-PCR și anticorpi IgG si IgM SARS COV2. La ora redactării prezentului comunicat, 14.05.2020, 12.15, rezultatul testului rapid anticorpi IgG și IgM este negativ”, se arată în comunicatul transmis de clinică.

Potrivit documentului citat, rezultatul indică absența anticorpilor SAR COV2, „ceea ce înseamnă că pacientul nu este purtător al virusului sau se află în perioada de incubație (5-10 zile de la infectare)”.

Rezultatul testului RT-PCR, va fi comunicat public vineri.

Viorel Cataramă, preşedintele Partidului Dreapta Liberală, n-a renunţat la ideea de a se infecta voluntar cu COVID-19. Pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, el a mers, în data de 7 mai în comuna Bărbuleşti, Ialomiţa, unde peste 70 de persoane erau infectate cu noul coronavirus.

Mediafax

×
Subiecte în articol: viorel catarama test Covid-19