x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Principele Radu va reface drumul parcurs în Ţara Moţilor de către Regele Ferdinand şi Regina Maria

Principele Radu va reface drumul parcurs în Ţara Moţilor de către Regele Ferdinand şi Regina Maria

27 Mai 2019   •   15:44
Principele Radu va reface drumul parcurs în Ţara Moţilor de către Regele Ferdinand şi Regina Maria

Principele Radu va reface, marţi, drumul parcurs în urmă cu 100 de ani, în Ţara Moţilor, de către Regele Ferdinand împreună cu Regina Maria.
"Marţi, 28 mai 2019, Alteţa Sa Regală Principele Radu va vizita judeţul Alba, oraşele Baia de Arieş, Câmpeni, Abrud şi comunele Avram Iancu şi Lupşa, cu ocazia evenimentului "Apusenii şi Moţii la Centenar Regal". Alteţa Sa Regală va reface drumul parcurs, în urmă cu exact o sută de ani, de Regele Ferdinand şi Regina Maria în Ţara Moţilor", se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.
Programul va cuprinde, printre altele, vizitarea Monumentului Natural "Fagul Împăratului", participarea la momentul festiv "100 de ani de la inaugurarea de către Regele Ferdinand şi Regina Maria a podului din oraşul Câmpeni", inaugurarea muzeului etnografic din casa în care a fost închis Horea, vizitarea Spitalul orăşenesc Abrud, a Casei memoriale Avram Iancu şi a Mânăstirii "Sfântul Nicolae", precum şi întâlniri cu primarii oraşelor Baia de Arieş, Câmpeni şi Abrud.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: principele radu Regele Ferdinand