x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Problema "excesului" de BURLACI din China ar putea fi rezolvată prin POLIGAMIE

Problema "excesului" de BURLACI din China ar putea fi rezolvată prin POLIGAMIE

29 Oct 2015   •   16:35
Problema "excesului" de BURLACI din China ar putea fi rezolvată prin POLIGAMIE

Potrivit ultimelor estimări, în anul 2020 în China numărul bărbaților îl va depăși pe cel al femeilor cu aproximativ 30 de milioane. Din această cauză, un profesor de economie de la Universitatea de Finanțe și Economie din Zhejiang a venit cu o propunere cel puțin inedită.

Xie Zhoushi se confruntă cu valuri de critici și amenințări pentru că a sugerat că unica rezolvare a problemei lor este legalizarea poligamiei, femeile putând să beneficieze de dreptul de a fi căsătorite cu mai mulți bărbați în același timp.

China a ajuns în această situația din cauza politicilor de control al natalității din 1979, care au făcut ca familiile să aibă un singur descendent. Astfel, din cauza preferinței generale a oamenilor de a avea un fiu, și nu o fiică, multe cupluri au recurs la practica avortului selectiv și s-a ajuns ca raportul nașterilor să fie 118 băieți la fiecare 100 de fete.

Pentru a soluția problema, Xie propune o abordare din perspectivă economică scrie elmundo.es. Potrivit acestuia, există un deficit de bunuri, în acest caz de femei, și un exces de cerere, și de aceea, valoarea femeilor crește.

Pentru a-și susține argumentele, Xie subliniază ca poligamia a mai fost practicată în China de-a lungul istoriei. În secolele XVIII-XIX nu era o situație rară ca femeile să își aleagă doi sau mai mulți soți pentru a face economii și a evita împărțirea bunurilor.

„Nu este o excentricitate de-a mea. În unele locuri sărace sunt frați care se căsătoresc cu aceeași femeie și trăiesc fericiți împreună”, a adăugat profesorul. 

×
Subiecte în articol: poligamie China