x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procesiune cu icoană la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba

Procesiune cu icoană la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba

14 Mar 2013   •   09:10
Procesiune cu icoană la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba
Sursa foto: Andreea Aron/Intact Images
O icoană pictată pe lemn, copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa vindecătoarea de cancer, donată de Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos uneia dintre cele mai noi parohii din Alba Iulia, va fi dusă în procesiune la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul reşedinţă de judeţ.
 
Icoana este o copie pictată cu foiţă de aur şi argint după icoana Pantanassa (Atotîmpărăteasa), o icoană cu puteri miraculoase, vindecătoare de cancer, pictată pe lemn în secolul al XVII-lea şi păstrată la mănăstirea de la muntele Athos. 
 
Potrivit Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, icoana va fi adusă vineri la Alba Iulia, la Catedrala Reîntregirii, unde, cu binecuvântarea ÎPS Irineu, se va organiza o procesiune specială. Icoana va rămâne la Catedrală, spre închinare, până sâmbătă, după care se va face o procesiune la Biserica Memorială 'Mihai Viteazul' şi Biserica "Sfântul Nicolae' din cartierul Miceşti, dar şi la singura secţie de Oncologie din judeţul Alba. Icoana va fi aşezată apoi la Biserica 'Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Grigorie Palama' din cartierul Orizont. 
 
La origine, această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea, adusă de către obştea părintelui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti. 
 
În ţara noastră mai sunt icoane Pantánassa vindecătoare de cancer la Biserica Rusă din Bucureşti, la Catedrala din Timişoara, la o biserică din Suceava şi la mănăstirile Oaşa şi Rîmeţ, din judeţul Alba. În 2002, stareţul mănăstirii Vatopedi a donat mănăstirii Oaşa, de pe Valea Sebeşului, o copie sfinţită după icoana Pantanassa, lucru care s-a repetat în 2007, la mănăstirea Rîmeţ, cea mai veche din Transilvania.
 
 

×
Subiecte în articol: icoana oncologie procesiune