Procesul Elodia, poveste fără sfârșit. Astăzi – lecția de genetică

Marți, 29 aprilie 2014. Curtea de Apel Pitești e înconjurată cu ronduri de lalele în tonuri de mov. Înăuntru, spiralele acidului dezoxiribonucleic plutesc în aer, alunecând înspre tavanul sălii de judecată, ca niște confetti scăpate din capcana sinapselor. E un nou termen în procesul în care Cristian Cioacă este judecat pentru omor calificat și profanare de morminte. Este ziua poveștii sângelui Elodiei.

Micro-urmele de sânge
La 10:00 ar fi trebuit să înceapă procesul. Judecătoarele întârzie. Cioacă și avocata lui sunt, de jumătate de oră, în sala de judecată. Stau amândoi la măsuța rezervată avocaților și consultă niște înscrisuri. Deși boxa arestaților, în care a stat mai bine de un an, e în fața lui, iar el afară, Cioacă pare încordat. Are emoții. Astăzi vor fi audiați experții criminaliști care au stabilit că sângele, găsit în casa, în autoturismul lui și pe obiectele aruncate în râpă, aparține Elodiei. Astăzi, vor depune mărturie cei care au stabilit că uniforma de polițist aruncată în râpă îi aparține. Ei sunt acuzatorii din umbră, mai importanți, într-un proces penal, decât însuși acuzatorul public. Cioacă știe care e greutatea mărturiilor lor.

După sfertul academic, judecătoarele intră în sală. E chemat în fața instanței primul martor, comisar șef de poliție Romică Potorac, director-adjunct al Institutului de Criminalistică din cadrul IGPR. „Jur să spun adevărul și să nu ascund nimic din ceea ce știu...” În genetică însă, adevărul, deși e unul clar, matematic, e criptat într-un limbaj inaccesibil profanilor. Uneori, chiar și judecătorii, care au în dosare rapoarte de expertiză genetică, au nevoie de explicații și de traduceri.

Prima care pune întrebările e președinta completului, judecătoarea Elena Rusu. Diferența dintre o urmă de sânge și o micro-urmă (n.r. - în dosarul Elodia există ambele categorii). Urma se poate vedea cu ochiul liber, în vreme ce pentru depistarea micro-urmei trebuie să avem informații cu privire la localizarea ei, explică expertul criminalist. Apoi, „micro-urma este prelevată prin transfer pe un suport, respectând protocoalele de lucru standardizate”. Mai exact, locul respectiv este tamponat cu vârful de vată sterilă al unui betișor, care e trimis apoi la analiză, în laborator. Expertul nu răspunde însă așa, din respect pentru statutul magistratului.

La a doua expertiză genetică cerută de Cioacă, în cazul multor probe s-a constatat că nu se mai puteau face verificările necesare, întrucât materialul biologic fusese epuizat.

Judecătoarea întreabă: „După prima expertizare, în cazul micro-urmelor, mai rămâne material biologic?”
Expertul răspunde: „În cele mai multe cazuri, el ajunge doar pentru o singură procesare. La o doua, nu se mai poate determina un rezultat care să fie validat”.
- „Dar la prima expertiză, poate fi validat rezultatul?”
- „Depinde de cantitatea de material biologic”.

Materialul biologic poate fi sânge, salivă, spermă, păr, os, tot ceea ce conține celule umane, deci și ADN. Atunci când atingem un obiect, pe el rămâne ADN-ul nostru, prin urma de contact, formată din celule epiteliate (ale pielii). O micro-urmă de sânge este aproape invizibilă, o dată recoltată pe tamponul steril, ea nu mai poate fi exploatată și a doua oară. Micro-urma nu poate fi un indiciu al cantității de sânge care a existat în zona respectivă, dacă acolo au fost identificate și urme de ștergere. Micro-urma este o dovadă că acolo e sânge. Iar expertiza genetică stabilește al cui este sângele.

Judecătoarea dictează grefierei răspunsul expertului. Nu e sigură dacă expresia „profil genetic” e corectă, așa că întreabă. Judecătoarea Pluteanu zâmbește. În aer se ridică, invizibile, micro-urme de spirale, alunecând dintre coperțile dosarului spre nicăieri...

Cioacă ascultă explicația expertului, fixându-i spatele cu privirea. Stă pe scaun, la aceeași masă a avocaților. Deunăzi, în boxa arestaților, judecătoarea îl ruga insistent să ia loc atunci când sunt audiați martorii. El refuza, stoic. Astăzi, nici măcar nu mai simte nevoia să se ridice. Situația e, categoric, diferită.

Câți markeri te deconspiră?
Președinta instanței dorește să afle cum se extrage profilul ADN. Expertul explică: în 2007 s-au folosit extracția organică și cea cu rășină Chelex, obținându-se ADN purificat, care a fost amplificat exponențial. Complicat. „Metodele sunt sigure?”, întreabă judecătoarea. „Metodele sunt validate internațional și sigure 100%”, declară expertul. În 2012 au fost folosite metode de extracție a ADN-ului automatizate. „Reușita identificării profilului depinde de calitatea și cantitatea materialului biologic. Dacă proba a fost ridicată din natură, factorii de mediu intervin semnificativ, deoarece apare procesul de degradare al probei”, spune expertul, făcând referire, indirect, la probele găsite în râpă în octombrie 2007.

„Ce înseamnă profil incomplet?”, vrea să știe judecătoarea. Nu avem toți markerii (n.r. – un marker genetic este o genă sau secvență de ADN), dar există un număr suficient de markeri pentru a identifica persoana, explică expertul. Cioacă devine vizibil nervos.

Procurorul de ședință simte asta și plusează cu o altă întrebare: „de câți markeri e nevoie pentru a identifica profilul genetic?” „6 plus markerul de sex”, precizează expertul. „Din 16. Dacă sunt mai puțini, comparându-se cu profilul de referință (n.r. – ADN-ul persoanei respective), persoana nu poate fi exclusă ca fiind creatoarea urmei respective”.

Președinta completului vrea să știe dacă „prima procesare (n.r. – expertiză genetică) e suficientă”. „În momentul în care se obține un rezultat final, respectiv un profil genetic complet sau incomplet, care are numărul suficient de markeri – 7, atunci micro-urma prelevată are conținut material genetic suficient, cantitativ și calitativ, pentru identificarea persoanei de la care provine”.

Vă imaginați, probabil, că spiralele ADN din expertizele genetice care mai sunt prin dosarele de omor au fost desenate, cu talent, și cu vârful limbii între dinți, de specialiști, cu creioanele lor bine ascuțite... Vă înșelați. Aproape totul este automatizat. „Poate interveni în proces vreo eroare umană, voluntară sau nu?”, dorește să știe judecătoarea Rusu. „Sistemul nu permite asta. Rezultatele sunt monitorizate electronic și nu părăsesc laboratorul înainte de a fi validate. Orice se efectuează asupra probei se înregistrează într-un sistem informatic, iar la fiecare expertiză lucrează doi experți. Dacă rezultatele lor nu sunt identice, intervine un al treilea sau o comisie, pentru a se ajunge la o concluzie finală.”

Vine rândul judecătoarei Anda Pluteanu să pună întrebări. Spiralele ADN, ce plutesc misterios prin aer, n-o intimidează. Vrea să afle dacă Institutul de criminalistică e subordonat Poliției Judiciare. Expertul îi spune că nu. „De ce aveți grade, totuși, de poliție?” „Suntem funcționari publici, cu statut special.” „Dar sunteți finanțați de IGPR”, insistă judecătoarea. „Nu suntem subordonați IGPR, deși suntem finanți de ei. Adjunctul Inspectorului General al Poliției Române care are în subordine Institutul, nu are în subordine și Poliția Judiciară. Laboratorul, la nivelul Institutului, este complet independent. Ne bucurăm de independență totală față de poliția judiciară”.

Avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, îl întreabă pe expertul criminalist dacă, în acest caz, a existat posibilitatea de contaminare a probelor. „Probele au fost individualizate, ambalate separat și corespunzător, ceea ce exclude posibilitatea inter-contaminării acestora.”

Sângele, ca „într-un sandwich”
Vine rândul apărării să pună întrebări. Avocata Maria Vasii vrea să știe dacă „este dificil să se recolteze noi probe într-un spațiu închis, considerat loc al crimei?”. Adică, apartamentul soților Cioacă-Ghinescu. „Recoltarea este mult mai ușoară (n.r. – decât în spațiu deschis). Conservarea probelor este mai bună, atâta vreme cât nu se intervine cu factori distructivi (spălare, degradare)”. Se vorbește la modul general; expertul este, prin definiție, un erudit care trăiește în laborator. Folosește mănuși și un limbaj aseptic. Președinta completului întreabă ce se întâmplă în cazul unor urme de sânge peste care s-a dat cu glet sau vopsea. Niște urme oarecare, un perete oarecare, vopsea cu nuanță neutră. „În situația în care se descoperă pe un perete, chiar dacă ar fi fost spălat ulterior, urma de sânge rămâne, se absoarbe în compoziția peretelui”, explică expertul. „Dacă urma de sânge nu a fost spălată și a fost aplicat peste ea un alt strat de glet sau de vopsea, ea rămâne ca într-un sandwich și se conservă, prin dezhidratare. Poate să reziste astfel zeci de ani...” Instanța e uimită, „zeci de ani!”, însă avocata Vasii rămâne imperturbabilă. „Din apartamentul clientului meu au fost ridicate urme sau micro-urme (n.r. – de sânge)?” „Majoritatea au fost urme și minoritar – micro-urme”, precizează expertul.

Urmează capcana: „să ne spună martorul dacă a paricipat la prelevarea unor probe și când?” Martorul, adică expertul, răspunde calm: „în 2012, când s-a re-cercetat apartamentul, am participat, pentru că era nevoie de un expert în echipă. Am identificat atunci urme și micro-urme de sânge uman.” „Ați participat și la expertizarea lor?”, întreabă Vasii. „Da”, răspunde expertul, iar Cioacă izbucnește în râs. „Însă am participat ca și expert secund”, adaugă martorul. „Adică, nu aveam putere decizională. Codul deontologic ne permite.” „Câte eșantioane s-au luat din fiecare probă?” „Nu-mi amintesc exact câte. În general, dacă zona permite, se ridică mai multe”. „Știați că aveați obligația să lăsați și clientului meu o contra-probă, sigilată?”. În sala de judecată e stupoare. Mulți îți imaginează cum taie criminaliștii, cu fierăstrăul, pe din două, plinta ridicată din sufragerie. Cum decupează cămașa de polițist găsită în râpă, pe principiul „una mie, una ție”... „Nu aveam obligația de a ridica o dublă probă”, spune expertul. De la masa avocaților, Cioacă comentează, neinteligibil. „Proba este unică!”, adaugă expertul.

„În 2012, apartamentul era sigilat?”, întreabă avocata Vasii. „Nu știu, eu am sosit ulterior”. „Ce echipamente s-au folosit?” „Combinezon, mănuși sterile și instrumentar diversificat: pense, bisturie... N-a existat niciun profl genetic contaminat sau aparținând vreunui membru al echipei de cercetare la fața locului”, adaugă expertul, intuind substratul întrebării. „În 2007 s-a folosit același echipament?”, insistă avocata. „Nu știu.” „Dar erați obligat să verificați dacă în 2007 s-a procedat ca-n 2012!” „Nu suntem obligați, noi verificăm doar modul de ambalare al probelor, când ajung în laborator. Repet, nu am constatat existența unor profile genetice străine”.

Avocata Vasii citează un pasaj dintr-un articol semnat de martor și publicat și pe Internet. Vrea să-l depună ca înscris în instanță, deși e un print fără valoare juridică. În pasajul respectiv e vorba de raportarea unui profil genetic la o anumită populație. Expertul cere printul, citește pasajul și precizează instanței că raportarea e scoasă din context, în articol el făcea referire la un amestec de profice genetice, și nu la un singur profil, așa cum avem în cazul de față.

Avea sau nu bulb firul de păr?
Apoi, toată discuția se învârte în jurul unui fir de păr. Mă rog, un smoc ridicat din peria de păr a Elodiei, cel în baza căruia s-a stabilit, prin comparare, că profilul genetic obținut prin încrucișarea ADN-ului părinților Elodiei îi aparține ei. Avea sau nu „firul” bulb, aceasta este întrebarea... Expertul spune că și în cazul unor fire de păr fără bulb (n.r. – rădăcină), se poate stabili profilul genetic, pentru că teaca firului de păr conține suficient material biologic. „Identificarea profilului s-a făcut pe un fir cu bulb sau nu?”, insistă avocata. „Nu-mi amintesc cu exactitate”, recunoaște expertul. „Firul de păr poate fi considerat țesut uman?” „Materialul biologic se găsește la nivelul bulbului, pe teaca epitelială și pe suprafața firului de păr. Peria de păr conține mult material biologic de la persoana respectivă.” Nu e de ajuns. „S-a făcut analiza morfologică a firului de păr?”, insistă avocata Vasii. Analiza morfologică stabilește caracteristicile fizice ale firului de păr și ea este net inferioară expertizei genetice. E ca și cum ai cere, după o identificare genetică, compararea grupelor sanguine. „În genetica judiciară nu e necesară. Metoda utilizată în cauză, respectiv examinarea genetică, este mult peste o analiză morfologică. Această analiză nu s-a folosit, pentru că nu era necesară”. „Institutul de Criminalistică este acreditat pentru efectuarea analizei ADN pe firul de păr?” „Institutul de Criminalistică este acreditat din decembrie 2006 pentru genetica judiciară, deci inclusiv pentru analiza genetică a firelor de păr”.

Cum trece ADN-ul prin plic
Și, când sala credea că audierea va lua sfârșit, judecătoarea Pluteanu și-a exprimat dorința de a pune întrebări martorului. „Cum se conservă probele biologice? Era nevoie de anumite condiții?” „Nu, era nevoie de condiții normale. Adică, o cameră normală, temperatură normală...”

Și, dintr-o dată, spiralele care se răsucesc, nevăzute, prin sala de judecată, încep să străpungă hârtiile și să încârlige. „Se pot contamina probele dintr-un plic în altul, chiar dacă nu sunt cu sigiliu? Adică, dacă plicurile sunt doar capsate și lipite cu scoci?” „Contaminarea nu se poate produce decât prin atingerea, sub orice fel, a materialului genetic cu orice altă suprafață purtătoare de material genetic.” „Ce înseamnă „probabil sânge”?”, întreabă judecătoarea. „Acolo unde se scrie „sânge” este clar sânge uman. Dacă apare „probabil sânge” înseamnă că primul test nu a dat o valoare certă. Dar, dacă avem un profil atașat acestui rezultat, poate fi vorba de un amestec, poate fi sânge amestecat cu celule epiteliate”. „Cel care face verificarea testelor genetice este o altă persoană decât cel care face analizele?” „Al treilea există doar dacă primii doi nu ajung la același rezultat.” „Cum poate fi verificată corectitudinea expetizelor din 2007 ?”, întreabă judecătoarea Pluteanu. „Se poate face o astfel de verificare și acum, pentru că există în laboratorul nostru o evidență în cadrul fluxului operațional.” Această informație va da, peste câteva ore, ideea unui nou termen de judecată.

Audierea expertului criminalist a durat trei ore. Apoi, ședința s-a suspendat, pentru ca în scurtă pauză să mai iasă spiralele ADN din încăpere. Nu se mai putea respira din pricina lor și, curând, aveau să vie altele, la fel de misterioase...

Vizita expertului - parte
Dr. Ligia Bărbării este șefa Laboratorului de Genetică din INML. Are răbdare și tact, așa că a explicat instanței cum se recoltează materialul biologic cu tamponul de vată sterilă, cum se taie vârful tamponului, pentru o primă testare, cum rămâne doar bețișorul... De data aceasta, judecătoarea Pluteanu este cea care pune prima întrebările. Vrea să știe dacă se mai pot face verificări, în cazul probelor consumaste la prima testare. „O verificare a rezultatelor mai poate fi făcută, în baza documentelor de laborator (înscrisuri ce consemnează etapele prin care a trecut lucrarea de specialitate)”. Apoi, judecătoarea vrea să afle cât din procesul de analiză genetică este intervenție umană și cât „aportul instrumentelor”. Și, din nou, ne imaginăm oameni desenând, ca niște chinezi stoici, lungi spirale...

„Sunt etape în care probele se lucrează de către tehnicianul de laborator, dar și unele total automatizate sau semi-automatizate”. Judecătoarea vrea să știe cum. Iar șefa Laboratorului de Genetică explică, pedagogic, fiecare etapă, timp în care Cioacă discută în șoaptă cu avocata. „De unde luați datele stasticile?” „Folosim datele statistice ale producătorului de reactivi, date care sunt actualizate permanent”. „Când nu mai există material genetic, se mai poate verifica rezultatul testării anterioare?” „Un expert poate verifica exactitatea acelor concluzii.”

„Experții parte au particpat la efectuarea expertizelor?”, întreabă judecătoarea Pluteanu. „Profesorul Beliș (n.r. – expertul parte al familiei Ghinescu) a sunat în decembrie 2013, anunțând că nu dorește să participe la expertiză. Nu am avut datele de contact ale dr. Fulga (nr. – expertul parte al lui Cristian Cioacă). La un moment dat, în ziua de 20 ianuarie a.c., el s-a prezentat la laborator, fără să-și anunțe vizita, în scris sau telefonic. Nu și-a exprimat dorința de a participa la expertiză, ca asistent. Trebuia să facă o cerere în scris către conducerea INML. I-am propus, în 20 ianuarie, o ședință de discutare a rezultatelor, la care au participat ambii experți consilieri ai părților”. „Ați încheiat vreun act în 20 ianuarie cu dl. Fulga?”, insistă judecătoarea. „Nu aveam de ce. Nu eu trebuia să închei act cu dumnealui. Cererea trebuia adresată conducerii INML. Înainte de redactarea raportului de expertiză, la 17 februarie, am avut o discuție cu ambii experți, le-am arătat dosarul, iar ei au adresat întrebări. De fapt, expertul parte care ne-a pus întrebări a fost prof. Beliș, dr. Fulga nu a pus nicio întrebare. I-am invitat să vadă coletele la camera de corpuri delicte, însă aceștia nu au dorit acest lucru”, a declarat Ligia Bărbării.

Punct. Și de la capăt
Avocata apărării, Maria Vasii, a dorit să știe de ce INML a analizat, la noua expertiză, și cămașă de polițist găsită în râpă, dacă instanța nu a solicitat asta. „Acest lucru fusese solicitat la punctul 5 din ordonanța instanței, iar bluza respectivă se afla în pachetul cu alte probe materiale, respectiv pantaloni și chiloți”, a precizat martora. Mai departe, avocata Vasii a întrebat dacă se poate stabili vechimea urmelor de sânge și din ce organ al corpului provine sângele. „Nu există metodă omologată de analiză genetică pentru a stabili vechimea urmelor de sânge sau vasele din care provine el. Există cercetări pe plan internațional, dar metode omologate încă nu există”, a precizat Ligia Bărbării. Avocata Vasii a precizat că vechimea urmelor poate fi stabilită în funcție de culoarea și aspectul lor, însă martora a menționat că „această metodă este una subiectivă”.

„Să ne spună martora dacă se poate stabili dacă acel sânge e menstrual sau sânge din cap, cu materie cerebrală?”, a insistat avocata Vasii. „Testul genetic poate identifica doar persoana de la care provine urma de sânge. Prin urmare, nu e posibilă stabilirea zonei anatomice sau a sursei din care provine”, a explicat Ligia Bărbării. Avocata a dorit să afle și ce înseamnă expresia „rezultatele sunt, în principiu, concordante”, din raportul noii expertize genetice. „Rezultatele nu sunt identice cu cele ale Institutului de Criminalistică. De pildă, pe pantalonii de la uniforma de polițist noi am reușit să identificăm mai mulți markeri (n.r. – un profil genetic mai complet) decât Institutul de Criminalistică.”

Audierea s-a terminat în jurul orei 16:00. Cei doi experți au rămas în sala de judecată, deși ar fi putut pleca acasă. Au stat acolo, până la finalul procesului, împreună cu colegii cu care veniseră din București. Pentru ei, Elodia nu e o dramoletă mestecată în emisiuni tabloide, e un dosar în care se află o parte din munca lor. E una dintre zecile de bătălii pe care le duc, anonimi, de pe baricadele meseriei lor.

Toată lumea se aștepta ca termenul de azi să fie ultimul. Însă avocata apărării a cerut, din nou, suplimentarea probatoriului. Vreme de o oră, cele două judecătoare au studiat, comparând cu solicitarea avocatei, înscrisurile din dosar. Apoi, au abandonat, anunțând că se pronunță asupra acestei cereri la termenul următor. La 20 mai, când instanța așteaptă și... completarea raportului de expertiză, prin verificarea exactității rezultatelor pentru probele din octombrie 2007, acolo unde nu s-a mai găsit material biologic suficient. Cu convocarea experților parte.

Toate spiralele acidului dezoxiribonucleic s-au topit instant în aer, ca și când nici n-ar fi existat vreodată. Opt ore a durat ședința de judecată. Timp în care au fost audiați doi experți ce puteau explica, la cerere, istoria moleculei de ADN. La finalul celor opt ore, în loc să elucideze eventualele neclarități, punând întrebări la obiect, instanța a decis ca unul dintre experți să-l verifice pe celălalt...