x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procesul privind menţinerea controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu, amânat pentru 30 iunie

Procesul privind menţinerea controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu, amânat pentru 30 iunie

19 Iun 2014   •   13:54
Procesul privind menţinerea controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu, amânat pentru 30 iunie

Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru 30 iunie, judecarea dosarului în care DNA solicită menţinerea controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cercetat în mai multe dosare penale.

Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au depus la dosar o scrisoare medicală trimisă de un spital din SUA, tradusă în română, cu diagnosticul şefului CJ Constanţa, însă judecătorii au cerut documentul în original, relatează Agerpres.

Iniţial, pe 10 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Nicuşor Constantinescu, însă procurorii au făcut contestaţie.

Într-un alt dosar, DNA va judeca pe 23 iunie cererea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestarea preventivă a şefului CJ Constanţa, după ce acesta nu s-a mai întors din SUA, unde se află la tratament, fiind diagnosticat cu cancer.

În 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de DNA în dosarul în care este acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curţii de Conturi şi că nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene.

El este acuzat de complicitate la 3 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite.

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), pentru 3 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că Gâmbuţeanu, cu sprijinul lui Nicuşor Constantinescu, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în anii 2011, 2012 şi 2013.

'Astfel, efectuarea consecutivă a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate nu a mai fost posibilă. În această modalitate, a fost practic blocată activitatea Curţii de Conturi în raport cu regia locală menţionată, Curtea de Conturi aflându-se în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice', arăta DNA într-un comunicat transmis la acea dată

×