x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Profesorii protestează din nou în faţa Ministerului Educaţiei

Profesorii protestează din nou în faţa Ministerului Educaţiei

18 Oct 2010   •   00:00
Profesorii protestează din nou în faţa Ministerului Educaţiei

Dascălii sunt din nou în faţa Ministerului Educaţiei. Ei cer Guvernului să nu-şi angajeze răspunderea pe Legea Educaţiei şi, de asemenea, vor ca salariile să revină la valoarea de dinainte de scăderea cu 25%. Profesorilor li se alătură şi studenţii care cer burse decente.

La Ministerul Finanţelor, angajaţii ar putea reîncepe protestele. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de condiţionarea acordării stimulentelor. Între timp, Guvernul promite că salariile vor creşte, însă nu cu cât au scăzut. Executivul ar putea decide astăzi să-şi asume răspunderea pe Legea salarizării, anunţă Antena3.

Ministerul Educaţiei continuă să fie scena protestelor. Sute de profesori din Capitală şi din ţară întrerup orele, iar de la ora 9:00 au început să se adune în faţa Ministerului, pentru a cere salarii decente. Alături de ei vor fi şi studenţii, care sunt nemulţumiţi de valoarea burselor.

Grevă pe termen nelimitat la Liceul "Dinu Lipatti" din Piteşti

Profesorii Liceului "Dinu Lipatti" din Piteşti au intrat, astăzi, în grevă pe termen nemilitat, protestând în curtea unităţii de învăţământ din cauză că nu şi-au primit salariile la timp.

Pe geamurile şi pe uşile instituţiei de învăţământ au fost lipite afişe pe care scrie ,"Grevă", iar cursurile au fost suspendate. La faţa locului este aşteptat primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a cărui semnătura este necesară pe documentul care va permite transferul fondurilor de la liceul "Zincă Golescu" la Liceul de Artă "Dinu Lipatti", astfel încât să fie posibilă plata salariilor profesorilor.

"La Liceul de Artă există un mare număr de norme suplimentare, profesorii având fiecare mai multe norme deoarece sunt puţini şi cu specializări mai rare, iar banii pentru acest an s-au epuizat.Am identificat resurse de plată în altă parte pentru luna aceasta, dar şi pentru lunile viitoare. Conform legii, există posibilitatea că să putem luă bani de la o unitate de învăţământ în care este surplus de bani şi să-i transferăm acolo unde este lipsă, iar Primăria Piteşti trebuie să ne sprijine în acest sens şi să semneze actele prin care se transferă banii de la un alt liceu către Liceul «Dinu Lipatti»", a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Argeş, Gabriel Bratu.

Un protest spontan a izbucnit, astăzi, şi la Liceul de Chimie din Iaşi. Circa 40 de profesori refuză să participe la ore din cauza salariilor foarte mici.

Protestul ar putea fi reluat la Ministerul Finanţelor

Salariaţii din Finanţe sunt nemulţumiţi de condiţionarea acordării stimulentelor şi ameninţă cu reluarea protestelor. Mai mult, jar pe foc a pus şi preşedintele Traian Băsescu, care susţine că angajaţii Ministerului Finanţelor nu au niciun drept să protesteze, pentru că au beneficiat de un sistem
de plată clientelar.

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, spune că nu se aşteaptă la noi proteste din partea angajaţilor.

"Nu accept şantajul angajaţilor pe acest subiect", a spus Blejnar.

Traian Băsescu susţine că vina pentru actualul sistem de salarizare de la Finanţe o poartă chiar angajaţii.

Salariaţii Ministerului Finanţelor au blocat instituţia săptămâna trecută. După două luni în care stimulentele le-au fost tăiate şi s-au trezit cu cele mai mici salarii dintre bugetari, oamenii şi-au pierdut răbdarea.

Guvernul şi-ar putea angaja răspunderea pe Legea salarizării

În timp ce oamenii ies în stradă, Executivul şi-ar putea angaja, astăzi, răspunderea pe Legea salarizării. Decizia ar putea fi luată în şedinţa coaliţiei de guvernare.

Premierul Emil Boc susţine că Legea salarizării va produce pentru bugetari, anul viitor, o recuperare a banilor pierduţi prin diminuarea cu 25 la sută. Săptămâna terecută, premierul a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspundere pe Legea educaţiei.

×
Subiecte în articol: observator