x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană îşi reduce la 0,6% prognoza de creştere economică pentru 2023

Comisia Europeană îşi reduce la 0,6% prognoza de creştere economică pentru 2023

de Redacția Jurnalul    |    15 Noi 2023   •   21:00
Comisia Europeană îşi reduce la 0,6% prognoza de creştere economică pentru 2023

Economia UE va creşte în acest an mai puţin decât se preconiza anterior, a declarat CE, care a anunţat o nouă revizuire în scădere a estimărilor privind PIB-ul, din cauza inflaţiei ridicate şi a activităţii economice slabe care afectează pieţele din blocul comunitar, raportează Financial Times.

Găsirea unor modalităţi de rebalansare a economiei UE, aflată în criză, şi de reducere a competitivităţii globale a devenit cea mai urgentă sarcină a Comisiei, în condiţiile în care creşterea rămâne slabă, în pofida unui program de stimulare de 800 de miliarde de euro derulat în întregul bloc.

Atât UE, cât şi zona euro vor înregistra o creştere de 0,6% în 2023, a declarat miercuri Comisia, cu 0,2 puncte procentuale sub previziunile publicate în septembrie, marcând a doua reducere consecutivă din acest an.

Economia UE va creşte cu 1,3% în 2024, potrivit previziunilor Comisiei, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât se preconiza anterior. Economia zonei euro ar urma să se extindă cu doar 1,2% anul viitor, o revizuire în scădere de la 1,3%.

Inflaţia ridicată care continuă să persiste, declanşată mai întâi de pandemia Covid-19 şi apoi de şocul energetic care a urmat invaziei Rusiei în Ucraina, precum şi de consecinţele economice ale conflictului, au sabotat producţia europeană în ultimii ani, creşterea economică rămânând şi mai mult în urma Statelor Unite.

Mario Draghi, fostul prim-ministru italian şi preşedinte al Băncii Centrale Europene, a declarat săptămâna trecută pentru FT: „Suntem aproape siguri că Europa va suferi o recesiune până la sfârşitul anului".

Comisia a declarat că inflaţia comportă în continuare o tendinţă descendentă, urmând să scadă de la 6,5% în acest an la 3,5% în 2024, scrie Ziarul Financiar.

(sursa: Mediafax)

 

×