x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Promisiuni - Se măreşte punga cadrelor didactice

Promisiuni - Se măreşte punga cadrelor didactice

de Irina Cristea    |    Alina Gavrila    |    27 Sep 2007   •   00:00
Promisiuni - Se măreşte punga cadrelor didactice
Sursa foto: LUCIAN ALECU/

Invăţămăntul a fost intotdeauna defavorizat in Romănia. Foarte multe dintre cadrele didactice din ţara noastră au preferat să se lase de meserie, pentru că nu s-au ajuns niciodată cu banii. UE n-a adus nimic nou. Cele mai proaste salarii tot pe plaiuri mioritice sunt.

Invăţămăntul a fost intotdeauna defavorizat in Romănia. Foarte multe dintre cadrele didactice din ţara noastră au preferat să se lase de meserie pentru că nu s-au ajuns niciodată cu banii.

Â

UE n-a adus nimic nou. Cele mai proaste salarii tot pe plaiuri mioritice sunt. Asta deoarece guvernanţii nu privesc niciodată spre cei care i-au invăţat să buchisească Abecedarul. Este cunoscut faptul că la noi un cadru didactic are o leafă ce nu depăşeşte cu mult suma de 1.000 de lei pe lună (cca. 300 de euro). In aceste condiţii este greu de crezut că un educator poate duce un trai decent şi nu e de mirare că tot mai mulţi profesori tineri şi talentaţi renunţă la catedre. In prezent, un profesor cu o vechime de zece ani căştigă 1.300 de lei (cca. 390 de euro), iar un debutant are un salariu de 500 de lei (in jur de 150 de euro).

Â

Â

CREŞTERI. Incepănd cu luna viitoare, conform Ordonanţei de Urgenţă nr.11/ 2007, toate cadrele didactice vor beneficia, in funcţie de grade, vechime şi sporuri, de o creştere salarială. Astfel, un profesor debutant, cu doi ani vechime, care pănă acum lua 777 lei, va avea o leafă de 893 de lei (270 euro), un invăţător-educator, cu grad didactic I va lua 2.037 lei (600 euro), cu 427 lei mai mult faţă de vechiul salariu. Un preparator universitar, cu trei ani vechime, va ajunge la 1.124 lei de la 850 lei căt lua in luna septembrie. Pentru cadrele didactice debutante, cu studii medii, salariile rămăn in continuare foarte mici, o educatoare primind doar 762 RON (230 euro). Creşterile substanţiale vor fi realizate de cadrele didactice cu gradul I. De luna viitoare, un invăţător cu peste 40 de ani vechime, gradul didactic I, va primi 2.037 lei, faţă de 1.610 lei, un profesor gradul I va lua cu 547 lei mai mult şi va ajunge la 2.612 lei (750 de euro), iar un profesor universitar ar putea incasa un salariu de bază de 5.242 lei (1.500 de euro).Â

Premierul Tăriceanu a afirmat că majorările salariale din educaţie trebuie făcute insă cu mare atenţie şi că sunt necesare corelări intre creşterile salariale şi perfomanţele economice. Tăriceanu este de părere că inflaţia ar putea creşte periculos dacă salariile dascălilor ar fi mărite artificial, fără să existe o creştere economică palpabilă.

Â

Â

VECINII. Comparativ că ţările din Uniunea Europeană, Romănia este codaşă şi la nivelul salariilor practicate in invăţămănt. Spre exemplu, in Republica Cehă, un invăţător la o şcoală elementară, cu 15 ani de experienţă, este plătit, cu 21 de euro pe oră, in condiţiile in care predă cam 800 ore pe an, ajunge la circa 1.400 de euro, adică 46.000.000 lei (!) pe lună, se arată intr-o statistică citată de Prague Daily Monitor. Pofesorii de gimnaziu predau in jur de 600 ore anual şi sunt plătiţi cu 28 de euro pe oră, astfel că in medie, venitul lor lunar se apropie tot de frumoasa sumă de 1.400 de euro. Dascălii din Polonia sunt mai slab plătiţi, salariile lor atingănd, in cazuri fericite, 800 de euro. Oricum, mult mai mai mari decăt in Romănia. Ce mai putem spune insă despre Marea Britanie, unde salariile cadrelor didactice din invăţămăntul primar au trecut la inceputul acestui an de pragul de 60.000 de lire pe an. Adică 7.000-8.000 de euro pe lună. Comentariile sunt de prisos.

 Â

Â

Nu emigraţi in Bulgaria!

La vecinii noştri bulgari profesorii căştigă in medie 450 de leva (230 de euro). Ei au intrat in grevă generală pe o perioadă nedeterminată după eşuarea negocierilor cu Ministrul Educaţiei, in care cadrele didactice au cerut dublarea salariilor incepănd cu luna octombrie. Cererea dascălilor a fost considerată imposibil de realizat de către ministrul Educaţiei, Daniel Valchev, care a propus sindicatelor profesorilor o mărire de 15% de la 1 ianuarie şi incă 15% din luna iulie anul viitor. Reprezentanţii sindicatului au anunţat că la grevă vor participa mai bine de jumătate din cadrele didactice din toată ţara.

Nici in Rusia leafa medie a unui profesor nu este mai mare de 280 de euro, dar veniturile depind intr-o foarte mare măsură de zona in care cadrul dicactic işi desfăşoară activitatea. "Un profesor din Moscova poate ajunge la 1.100 de euro in vreme ce intr-un sat indepărtat salariul său nu ar depăşi 140 de euro", explică Ilia Arkipov de la ediţia in limba rusă a revistei Newsweek, pentru Jurnalul Naţional.

×
Subiecte în articol: observator didactice