x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Promovarea şi dezvoltarea turistică se va face în baza unor programe multianuale

Promovarea şi dezvoltarea turistică se va face în baza unor programe multianuale

22 Dec 2011   •   14:40
Promovarea şi dezvoltarea turistică se va face în baza unor programe multianuale

Guvernul a aprobat joi, la propunerea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), modificarea OG nr. 58/1998, privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania.

Modificarea se refera la faptul ca actiunile si proiectele de promovare si dezvoltare turistica vor fi realizate, incepand din anul 2012, in baza unor programe multianuale elaborate de MDRT (pana la adoptarea acestei prevederi, programele respective erau elaborate anual). Este vorba despre Programul multianual de marketing si promovare turistica si Programul multianual de dezvoltare a destinatiilor, formelor si produselor turistice.

Programele multianuale raspund intr-un mod mult mai eficient decat cele anuale necesitatii de planificare coerenta, pe termen mediu, a activitatii MDRT in acest domeniu, intrucat mare parte din proiectele gestionate sau finantate de minister se deruleaza pe mai multi ani.

Spre exemplu, MDRT finanteaza programul national de dezvoltare a infrastructurii de turism, inclusiv investitiile necesare pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, editia de iarna - FOTE 2013. Totodata, MDRT a semnat recent memorandumul privind realizarea, cu asistenta din partea Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, a proiectului-pilot pentru dezvoltarea urbana integrata a destinatiilor Borsec, Baile Herculane si Sulina. Toate aceste proiecte au durate de implementare ce pot depasi 12 luni, ca urmare planificarea lor trebuie sa se regaseasca in programe multianuale.

In ceea ce priveste promovarea, situatia este similara. MDRT a realizat in cursul acestui an Planul de marketing turistic al Romaniei 2011-2015. Pentru o coerenta implementare a acestui plan, actiunile prevazute trebuie sa se regaseasca intr-un program multianual. Prin urmare, planificarea multianuala poate contribui, de exemplu, la cresterea eficientei in cazul campaniilor de promovare a Romaniei ca destinatie de turism.

In plus, s-a avut in vedere faptul ca activitatea MDRT de promovare turistica este finantata si din fonduri europene, prin Programul Operational Regional 2007-2013, program ce are, de asemenea, o structura multianuala.

×