x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prostituatele românce din Bruxelles, obligate să mănânce alimente depozitate în toalete

Prostituatele românce din Bruxelles, obligate să mănânce alimente depozitate în toalete

22 Mar 2010   •   00:00
Prostituatele românce din Bruxelles, obligate să mănânce alimente depozitate în toalete
Sursa foto: THOMAS WIRTH/AFP

Româncele care practică prostituţia la Bruxelles se plâng de condiţiile mizere în care trăiesc. Prostituatele susţin că nu sunt lăsate să-şi aleagă mâncarea, fiind şantajate să mănânce "specialităţi bulgăreşti" care nu sunt comestibile şi care, de multe ori, sunt depozitate în toalete.



Cele mai multe prostituate din nordul Bruxelles-ului sunt de origine română şi bulgară. Ele spun că damele de companie care ţin locul proxeneţilor au dezvoltat o afacere profitabilă de pe urma acestei înşelătorii. Celor 25 de fete le sunt livrate două mese pe zi, pentru care sunt nevoite să plătească 20 de euro.

"Este o înşelătorie (...). Nu putem alege noi ce mâncăm. Damele de companie par că se comportă frumos, dar, de fapt, ele sunt ochii şi urechile proxeneţilor, cărora le raportează totul", spun protituatele, potrivit dhnet.be, citat de Antena3.

Autorităţile au depistat unul dintre locurile în care sunt gătite alimentele şi care se află în apropierea barurilor în care lucrează prostituatele. Condiţiile în care este preparată şi depozitată mâncarea i-au şocat pe anchetatori: o baie servea drept bucătărie, iar înainte de livrare, farfuriile cu mâncare erau depozitate în toaletă.

×
Subiecte în articol: observator