x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest inedit de solidaritate în cazul "Miko"

Protest inedit de solidaritate în cazul "Miko"

de Istvan Deak    |    08 Iul 2012   •   21:00
Protest inedit de solidaritate în cazul "Miko"

Preotul reformat din localitatea covasneana Bicfalau, Santha Imre, a decis ca va protesta zilnic in fata Colegiului 'Szekely Miko' din Sfantu Gheorghe fa]` de decizia Judecatoriei Buzau de a renationaliza colegiul. “Ma aflu aici ca sa protestez la adresa sentintei dictate de Judecatoria Buzau de a reacorda statului roman dreptul de proprietate asupra colegiului', spune Santha pentru szekelyhon, afisand doua pancarte. Unul in maghiar`, pe care a scris: 'Avem dreptul la ce e al nostru. Totul inapoi', si unul in romana, cu mesajul: “Avem dreptul la ce e al nostru'. “Eu protestez la adresa acestei decizii, fiindca pe aceste criterii, statul poate lua oricand orice de la oricine. Si aici nu vorbesc doar de bunurile bisericesti. De aceea am scris pe banner- totul inapoi - nu doar Colegiul Miko. Avem dreptul la orice imobil care ne-a fost luat de comunisti. In ultima saptamana, de cand s-a anuntat verdictul, politicienii maghiari si Guvernul ungar si-au exprimat solidaritatea fata de Eparhia Reformata si membrii comisiei de retrocedare condamnati in acest dosar. Dar vad ca toti s-au limitat doar la nivel de vorbe si sloganuri. Se intampla acelasi lucru de 22 de ani incoace: asteptam si iar asteptam bunavointa unora. Constiinta mi-a trezit si mi-a soptit ca a venit vremea sa facem ceva. La inceput voi fi doar eu, dar ii astept pe toti cei care doresc sa mi se alature. Protestul meu va dura cel putin pana la finalul lunii, in fiecare zi intre orele 14 si 16, exceptand duminica, cand e zi de slujba. As cataloga actiunea mea ca pe o atragere a atentiei. De asta sunt aici', [i-a motivat gestul Santha Imre.

Judecatoria Buzau a anulat decizia Curtii de Apel Brasov, din 2006, prin care colegiul si toate cladirile aferente sunt proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal si i-a condamnat pe cei trei membri ai comisiei de retrocedare la trei ani de inchisoare cu executare. Avocatii acestora vor ataca sentinta la o instanta superioara. Organizatiile politice maghiare din Romania au comentat sentinta ca fiind un precedent periculos pentru retrocedarea bunurilor bisericesti din Romania si pentru renationalizarea acestora. Instanta a dispus anularea in intregime a actului de retrocedare si stergerea Eparhiei Reformate din cartea funciara unde aparea ca proprietar al cladirii.

Istoria retrocedarii
In anul 2002, o comisie formata din reprezentatul Eparhiei Reformate din Ardeal, Marosan Tamas, subsecretarul de stat la Oficiul Regional pentru Relatii Interetnice din cadrul Ministerului Informatiilor Publice, Marko Attila, si juristul Ministerului de Justitie, Silviu Clim, au aprobat retrocedarea Colegiului "Szekely Miko'. Inainte de retrocedare, caminele in care locuiau profesorii colegiului au fost cumparate de doua persoane fizice. Persoanele in cauza au depus o plangere penala impotriva membrilor comisiei. Dupa o investigatie ce a durat mai multi ani, Directia Nationala de Anticoruptie (DNA) a dispus, in 2010, trimiterea in judecata a membrilor comisiei pentru un prejudiciu adus statului, de 1,3 milioane de euro.

Tergiversari
Procesul celor trei a inceput in luna ianuarie a anului trecut, insa dupa mai multe amanari si un mars de protest al enoriasilor Bisericii Reformate din Sfantu Gheorghe (23 ianuarie 2011), DNA a obtinut mutarea procesului la Buzau. Dupa mai multe reactii ale pastorului Laszlo Tokes in Comisia Europeana, in care solicita achitarea celor trei invinuiti, cazul a ajuns si in atentia Washingtonului. (deak.istvan@jurnalul.ro)

×