x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest mut la Guvern

Protest mut la Guvern

18 Dec 2017   •   13:30
Protest mut la Guvern

Peste 200 de persoane au participat, ieri, la un protest mut, de 30 de minute, în Piaţa Victoriei. La flashmob-ul organizat pentru susţinerea Justiţiei, participanţii s-au aşezat cu faţa spre clădirea Guvernului, iar la ochi şi gură şi-au pus benzi negre. Organizatorii au explicat, pe Facebook, că bandă neagră la ochi şi la gură ne arată că justiţia este oarbă şi va ajunge şi mută.

Printre protestatari s-a aflat şi actriţa Oana Pellea. Ea a spus că „orice formă de protest e binevenită în cazul în care nu sunteţi mulţumiţi cu ceea ce se întâmplă în ţara noastră. Politicienii îşi văd de drumul lor, noi ne vedem de drumul nostru şi suntem într-o ţară liberă în care ne putem manifesta când nu suntem de acord cu ceea ce se întâmplă”.

„Fără să vedem, fără să putem spune ceva. Neputincioşi. Aşa cum va deveni Justiţia în România. Mesajul va fi paşnic, puternic şi clar: după adoptarea legilor justiţiei, magistraţii din România vor deveni neputincioşi în faţa furtului, abuzului şi violenţei grupurilor infracţionale din România”, au scris organizatorii flashmob-ului pe Facebook.

 

×