x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protestele magistratilor - Reforma, un esec

Protestele magistratilor - Reforma, un esec

25 Sep 2006   •   00:00
Protestele magistratilor - Reforma, un esec

Magistratii din Romania protesteaza fata de noile prevederi legale introduse prin "Reforma Macovei" si aflate deja in vigoare de la data de 7 septembrie, pe care le considera incompatibile cu independenta justitiei si in neconcordanta cu normele europene in materie.

Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), condusa de Viorica Costiniu (foto), arata ca judecatorii nu sunt de acord cu dublarea controlului judiciar al hotararilor judecatoresti cu un control administrativ, pe care il considera inadmisibil pentru un stat de drept care se vrea european.

COMUNICAT. "Reducerea sau inlocuirea cailor judiciare de atac (ce pot fi exercitate impotriva hotararilor judecatoresti) cu alte instrumente straine de cadrul procesual, respectiv printr-un control paralel, de tip administrativ, de natura disciplinara, nu se mai regasesc in nici un stat european. Aceste norme legislative, elaborate sa impresioneze (probabil) Bruxellesul prin vigilenta sau sa satisfaca orgolii politice si opinia publica, vor produce efecte directe, negative, imediate si incomensurabile asupra justitiabilului", se arata in comunicatul AMR.

Magistratii cer Guvernului si Parlamentului sa abroge textele legale ce contravin normelor europene si incalca dispozitii ale Constitutiei tarii, si sa modifice prevederile care impun constrangeri asupra procurorilor si judecatorilor in instrumentarea si judecarea dosarelor. AMR a sesizat deja oficialitatile internationale, reclamand politizarea reformei justitiei prin introducerea de prevederi legale nedemocratice. O delegatie a magistratilor romani este de altfel gata sa plece chiar la Bruxelles pentru a sustine acest punct de vedere. In semn de "protest profesional pentru o justitie independenta", procurorii si judecatorii din toata tara isi vor opri activitatea timp de o jumatate de ora, incepand cu ora 10:00.

×
Subiecte în articol: observator