x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Puiu Gaspar: “Vrem să aducem Olimpiada din 2022 în România”

Puiu Gaspar: “Vrem să aducem Olimpiada din 2022 în România”

de Istvan Deak    |    19 Feb 2013   •   14:37
Puiu Gaspar: “Vrem să aducem Olimpiada din 2022 în România”

Secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, Puiu Gaspar, susţine că ţara noastră îşi va depune candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din anul 2022. “Oamenii trebuie să înţeleagă că infrastructura creată va rămâne şi după FOTE. Nu fuge nimeni cu ea. Aici se vor pregăti generaţii întregi de sportivi români. Eu sper ca investiţiile în infrastructură să nu se termine aici, fiindcă bazele mai au nevoie de multă logistică. În calitate de membri ai Comitetului Executiv din cadrul Comitetului Olimpic, am discutat cu ministrul Nicolae Bănicioiu să ne depunem candidatura pentru a aduce Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 în România. Asta nu se poate realiza decât printr-o continuare a investiţiilor şi dotarea bazelor la standarde optime. Olimpiadele se negociază la 8 ani. Condiţiile comisiilor care vin să inspecteze aceste baze sportive sunt foarte aspre. Nu depinde exclusiv de federaţii, ci Guvernul trebuie să creeze o infrastructură a autostrăzilor şi a oraşelor. Este important că avem un premier care face sport şi sunt convins că va ajuta în continuare sportul. Dumnealui a promis că va face un minister doar al sportului şi s-a ţinut de cuvânt. Va trebui să muncim mult, dar sunt convins că se poate. Cea mai bună mulţumire va fi când vom aduce câteva medalii pentru România”, a declarat Puiu Gaspar pentru jurnalul.ro.

“România are doar de câştigat”

În calitate de manager al competiţiilor de schi alpin, schi fond, biatlon, snowboard şi sărituri cu schiurile din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European care se desfăşoară în această perioadă în oraşele Braşov, Predeal şi Râşnov, Puiu Gaspar este convins că România şi sporturile de iarnă de la noi au doar de câştigat. “Sporturile de iarnă din România au făcut progrese importante în ultima perioadă. După un loc 19, obţinut de Tudor Remus la Campionatele Mondiale de juniori la proba de sărituri cu schiurile, luni a venit şi locul 8 la aceeaşi probă la FOTE 2013, un rezultat excelent obţinut de Iulian Pîtea, care încununează eforturile Guvernului României şi ale autorităţilor locale din Râşnov. Dacă până acum nu contam în clasamente, deja avem trei sportivi în primii 20, într-un clasament dominat de austrieci, germani şi sloveni.

FOTE 2013 este o acţiune de mare importanţă europeană şi mă bucur că noi chiar putem în această perioadă să arătăm Europei că România este o ţară care merită să organizeze o asemenea competiţie. Avem o infrastructură modernă, omologată internaţional. Trebuie să schimbam imaginea pe care a avut-o România faţă de sporturile de iarnă şi astfel să arătăm că merităm să fim ţară europeană, că suntem un popor primitor şi că avem oraşe precum Braşovul, Râşnovul sau Predealul cu istorie şi cultură. Sunt convins că oaspeţii noştri vor reveni oricând cu părinţii şi bunicii în ţara noastră”, a explicat Gaspar.

Aplauze pentru organizare


El a mărturisit că antrenorii şi oficialii străini au fost impresionaţi de ceea ce au găsit în România. “La şedinţa tehnică a competiţiei de biatlon, care se ţine la Cheile Grădiştei, am avut parte de o surpriză emoţionantă. După antrenamentele oficiale, la intrarea în sală, toţi antrenorii şi oficialii s-au ridicat în picioare şi ne-au aplaudat pentru modul în care arată această bază sportivă. Până acum sunt doar vorbe de laudă din partea participanţilor. Începem să demonstrăm că sporturile de iarnă intră în elita sportului mondial. Suntem capabili să aducem medalii şi sunt convins că în câţiva ani, cu o asemenea infrastructură, rezultatele vor veni. Îmi pun mari speranţe în probele de biatlon şi schi alpin. Sper să câştigăm măcar o medalie. Vorbim de o luptă crâncenă în care 2 secunde despart 20 de sportivi. Este foarte greu să fabrici campioni într-un singur an. Avem de a face cu un sport de anduranţă şi antrenorii au nevoie de timp. Încet, încet munca lor începe să se vadă şi cred că suntem pe un trend ascendent”.

Lotul României s-a pregătit exemplar

În opinia secretarului general din FRSB, cei 60 de reprezentanţi ai lotului României au dat dovadă de multă seriozitate în pregătirea acestei competiţii. “Aceşti copii au petrecut Crăciunul şi Revelionul în cantonament şi au vrut să demonstreze că merită investiţia făcută de Guvernul României în ei. Pe această cale şi în numele lor mulţumesc Ministerului Tineretului şi Sportului şi Comitetului Olimpic Român fiindcă ne-a susţinut pregătirea. Este o perioadă grea. Bugetele încă nu au venit, însă noi am avut posibilitatea să ne pregătim în condiţii optime şi să achiziţionăm echipamente de calitate pentru aceşti copii, ca să aibă şanse egale cu restul participanţilor. Mulţi dintre adversarii care acum se află în satul olimpic din Poiana Braşov vor ajunge în câţiva ani campioni mondiali şi olimpici la seniori”.

Semnal de alarmă


“FOTE 2013 este şi un semnal de alarmă dat autorităţilor că există sporturi de iarnă în România şi ele trebuie promovate şi sprijinite mai mult. Soluţiile viabile sunt parteneriatele public-privat, dar mai sunt foarte multe de făcut. Sportul este cel mai bun ambasador de imagine. La prima zi a competiţiilor au venit aproape 2.000 de oameni cu tot arsenalul unui suporter, de la fluiere, tobe, vuvuzele, până la clopote şi talăngi. Asta într-o zi de lucru cum este luni”, a mai adăugat Gaspar.

În grafic cu organizarea

Deşi s-a vorbit mult despre întârzierea lucrărilor, în special la Patinoarul din Poiana Braşov, Gaspar susţine că nu au existat emoţii legate de pierderea găzduirii evenimentului. “Nu s-a pus nici un moment problema să pierdem organizarea FOTE 2013. S-a prezentat în permanenţă acel master-plan cu perioadele de scadenţă a lucrărilor. Au fost întârzieri şi momente în care ne-am mişcat mai greu. A fost o experienţă din care sper că am învăţat cu toţii. Prima fază a lucrărilor nu a fost realizată planificat. Vorba românului, noi până în ultimul moment trebuie să vopsim ceva, dar la deschidere totul a fost pus la punct. Nemţii le termină cu câţiva ani înainte şi dispun şi de oamenii care fac ca bazele să funcţioneze optim. Noi ducem lipsa acestor oameni. Se merge cu organigrama sub necesar, astfel că munca a fost şi este titanică”.

Probleme cu ridicarea semnalului


S-a bătut monedă în ultimele zile pe lipsa televizării competiţiei în Europa, lansându-se ipoteza că televiziunea Eurosport ar fi solicitat 30.000 de euro, sumă refuzată de organizatori. “Nu a fost în competenţele mele să mă ocup de televizarea competiţiei pe Eurosport. Am auzit discuţii că Eurosportul vrea să transmită evenimentul din România. Exista un acord între Eurosport şi Asociaţia Comitetelor Europene, însă nu ştiu suma exactă. Am auzit că Eurosport ar fi căutat sponsori pentru a transmite festivalul. Din experienţele anterioare ştiu că problema este legată de ridicarea semnalului de aici din România. Semnalul este foarte scump şi se ridică mai greu din România pentru sateliţii Eurosport”, a punctat Gaspar.

Despre ce trebuie să reţină românii în urma Festivalului Olimpic al Tineretului European găzduit de ţara lor, Puiu Gaspar nu ezită:” România şi românii trebuie să se bucure că am avut posibilitatea să organizăm o asemenea competiţie şi că rămânem cu o asemenea infrastructură”. “Sper că pe parcursul săptămânii, publicul va veni în număr mare la competiţiile din cadrul FOTE. Pentru o săptămână, Brasovul este capitala sporturilor de iarnă din Europa”, a încheiat Puiu Gaspar, secretar general FRSB.

×
Subiecte în articol: romania olimpiada federatia romana