x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PUSL continuă protestele: românii beau mâl, autoritățile rămân nepăsătoare

PUSL continuă protestele: românii beau mâl, autoritățile rămân nepăsătoare

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2025   •   11:44
PUSL continuă protestele: românii beau mâl, autoritățile rămân nepăsătoare
Sursa foto: Situația afectează familii, vârstnici, elevi și pacienți

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) continuă protestele în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în contextul crizei de apă care afectează peste 150.000 de oameni din Prahova și Dâmbovița, rămași fără apă sau cu mâl la robinet.

Potrivit informațiilor publice, problemele au fost generate de o creștere bruscă a turbidității și de disfuncționalități ale infrastructurii de alimentare cu apă, dar și de lipsa unei reacții rapide și coordonate la nivel instituțional.

Reprezentanții PUSL susțin că această situație gravă depășește sfera tehnică și ține de responsabilitatea politică a conducerii Ministerului Mediului. Lipsa unei comunicări clare și a unor măsuri preventive a dus la o criză care lovește direct în sănătatea publică, afectând activitățile zilnice ale unor comunități întregi.

Liderul PUSL, Liviu Negoiță, a transmis public că demisia ministrei Mediului ar fi trebuit să fie „un gest de normalitate”, în condițiile în care oamenii suferă consecințele unei gestionări defectuoase a resurselor vitale.  La rândul său, Grațiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului și președinte al Biroului Executiv al PUSL, critică reacția întârziată a autorităților și consideră de neacceptat ca un oficial de rang înalt să invoce lipsa informării în fața unei asemenea situații.

Protestatarii atrag atenția că, într-o țară membră a Uniunii Europene, este inadmisibil ca oamenii să fie obligați să cumpere apă din magazine sau să caute alternative improvizate pentru igienă și consum. Situația afectează familii, vârstnici, elevi și pacienți, iar consecințele se pot transforma rapid într-o problemă de securitate sanitară la nivel regional.

PUSL anunță că protestele vor continua până când Ministerul Mediului va prezenta un plan coerent, cu acțiuni imediate de redresare și cu garanții ferme pentru prevenirea unor situații similare în viitor. Totodată, partidul solicită asumarea responsabilității politice pentru această criză, considerând că schimbarea de la vârful instituției este obligatorie pentru restabilirea încrederii cetățenilor.

×
Subiecte în articol: protest criza apei