x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vizita la Muzeul Ţăranului Român, şi prin scanarea QR code-urilor

Vizita la Muzeul Ţăranului Român, şi prin scanarea QR code-urilor

25 Apr 2014   •   15:24
Vizita la Muzeul Ţăranului Român, şi prin scanarea QR code-urilor

Vizita la Muzeul Naţional al Ţăranului Român poate fi însoţită, de acum înainte, şi de informaţiile disponibile în urma scanării QR code-urilor (cu ajutorul camerei foto a telefonului mobil, cu conexiune la internet) în limbile română, franceză şi engleză. Acestea au fost dispuse tematic, pe săli, cu sprijinul specialiştilor muzeului.

Prin scanarea QR code-urilor, vizitatorul este invitat să se familiarizeze cu istoricul muzeului, dar şi cu informaţiile specifice despre cele 19 săli ale sale: Crucea - Pomul Vieţii, Puterea Crucii, Icoane I, Icoane II, Ciuma - Instalaţie politică, Frumuseţea Crucii, Fast, Reculegere, Moaşte, Timpul, Triumf, Locuire, Tipologii, Casa în Casă, Hrana, Haina, Munca - Focul, Munca - Apa, Vântul, Laolaltă.

În fiecare dintre aceste cazuri, câteva exponate reprezentative sunt tratate separat, cu istoria şi utilitatea lor. Toate informaţiile de tip text sunt însoţite şi de imagini.






×
Subiecte în articol: QR code muzeul ţăranului român