x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radar blestemat - La "vanatoare" de soferi cu Politia Rutiera

Radar blestemat - La "vanatoare" de soferi cu Politia Rutiera

de Mara Raducanu    |    02 Feb 2007   •   00:00
Radar blestemat - La "vanatoare" de soferi cu Politia Rutiera

Considerat de multi "arma secreta" a Politiei sau "asul din maneca", folosirea aparatului radar a iscat in anumite situatii adevarate controverse. Nu de putine ori soferii s-au plans de faptul ca ar fi fost "taxati" pe nedrept.

Si uite asa ne-am trezit cu o duzina de soferi nemultumiti, mai ales ca de la intrarea in vigoare a noului Cod Rutier depasirea cu doar 10 km/h a vitezei legale se sanctioneaza cu doua puncte de penalizare si amenda.

Ce reprezinta aparatul radar, cum functioneaza el, care este marja de eroare permisa, in ce conditii masuratorile efectuate nu pot fi considerate probe, cum se stabileste amplasarea unui radar, cum pot soferii sa verifice daca viteza pentru care au fost sanctionati este corecta? Iata cateva intrebari la care ne-am hotarat sa raspundem, incepand verificarile chiar de la sursa.

PE TEREN. Udriste. Ora 10:30 dimineata. Insotita de un operator Radar si un subinspector de Politie ne-am deplasat pe Splaiul Independentei nr. 117, acolo unde urma sa aiba loc "vanatoarea" de soferi. Pe drum aveam sa aflu de la subinspectorul Bivolaru Dorel ca amplasarea unui astfel de aparat nu se face in nici un caz la intamplare. "Totul se desfasoara in baza unei planificari. Facem un grafic pe fiecare luna, radarele fiind plasate pe arterele unde se produc mai multe accidente rutiere. Desi soferii se revolta uneori, considerand ca aceasta este inca una dintre modalitatile noastre de a-i goli la buzunar, eu o vad ca pe o actiune prin care ii obligam intr-un fel sa-si cenzureze viteza." Devenit "spaima" soferilor, la prima vedere aparatul nu pare deloc infiorator. Asezat discret si cuminte pe bordul masinii asteapta nerabdator sa-si taxeze clientii.

"In prezent, in dotarea politiei rutiere exista doua tipuri de aparate de masurare a vitezei, Mesta si Speedophot. Sistemul Autovision Compact, cel mai performant in domeniu si pe care il folosim noi, este destinat atat masurarii vitezei, cat si depistarii altor incalcari ale regulilor de circulatie. De asemenea, trebuie precizat faptul ca toate sistemele de masurare a vitezei si supraveghere a traficului utilizate de politie au atestarea Biroului Roman de Metrologie Legala", ne informeaza operatorul radar Emiliu Semeredi.

Format dintr-o antena care masoara viteza, un procesator (partea legata de antena ce citeste datele si face setarea lor), un monitor (afiseaza datele), o camera video (prevazuta cu microfon) si un aparat video, montat in portbagaj (inregistreaza pe caseta) cu aparatul radar, sunt abilitati sa lucreze numai politistii atestati si verificati periodic in baza unor examene.

Odata caseta introdusa, conform metodologiei timp de trei ore, ea nu poate fi oprita. Cu toate acestea, in situatiile in care este necesara deplasarea echipei de Politie la o alta actiune sau conditiile meteorologice nu permit desfasurarea normala a activitatii ( ploua sau este ceata ) aparatul se inchide, consemnandu-se intr-un registru ora la care a fost oprita inregistrarea. Pentru evitarea posibilelor defectiuni, aparatele radar sunt supuse unei verificari periodice la Institutul de Metrologie Legala, unde se calibreaza si se recalibreaza. Marja de eroare permisa este de +/ - 5 km/h, iar radarul poate vizualiza un autovehicul de la o distanta de la 1,2 km.

ATENTIE SOFERI! Desi amenzile sunt destul de piperate, situatia nu este chiar atat de tragica pe cat pare! In cazul in care considerati ca ati fost nedreptatiti de aparat, aveti dreptul, dupa ce ati primit instiintarea, sa depuneti contestatie in termen de 15 zile. Caseta este arhivata si pastrata timp de sase luni, dupa care este retrimisa in circuit. "Modalitatea noastra de lucru se face fie prin oprirea directa a soferului, fie prin instiintarea acestuia dupa procesarea casetei. In nici un caz nu putem derula caseta la cererea conducatorului auto. Acest lucru este posibil decat in instanta, cand pentru a stabili corectitudinea vitezei celui oprit se ruleaza caseta, se opreste acolo unde este nevoie, dupa care se da un print mic in care sunt trecute toate coordonatele necesare care justifica amenda", ne spune subinspectorul Dorel Bivolaru.

SE LUCREAZA LA MARKETING DE TRAFIC
Dupa ce in interviul acordat Jurnalului National, Dumitru Jianu, seful Directiei Politiei Rutiera, marturisea ca, pe viitor locul agentilor de circulatie va fi luat de sitemele de monitorizare, iata ca incet-incet proiectele incep sa prinda contur. Din aceasta primavara marile intersectii vor fi reconfigurate din punct de vedere rutier si dotate cu camere video printr-un centru de comanda creat dupa modelul londonez. Astfel, subsistemul de televiziune cu circuit inchis (CCTV) va fi realizat prin amplasarea de camere de luat vederi in intersectiile din sistem si conectarea acestora, prin fibra optica, la centrul de control. Camerele vor permite transmisia, inregistrarea si stocarea de imagini din trafic, cu posibilitatea transmiterii acestora la Politie. Una din conditiile impuse a fost aceea ca sistemul video sa poata aplica procedura "follow me", metoda prin care un anumit vehicul poate fi fixat pe imagine de catre operator, sistemul urmarindu-l automat prin tot orasul cu ajutorul camerelor de luat vederi, fara a fi necesara interventia operatorului. Sistemul este finantat de Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare, valoarea investitiei ridicandu-se la 20, 6 milioane de euro.
×
Subiecte în articol: observator radar