RADET şi Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să întreprindă de urgenţă măsuri de reabilitare a reţelei primare de termoficare cu finanţare atât din surse proprii, cât şi din fonduri structurale, pentru eliminarea pierderilor de energie termică pe reţele, care depăşesc 38%, se arată într-un comunicat al Electrocentrale Bucureşti.
"În ultimii ani, regia (RADET - n.r.) a renunţat la reviziile anuale programate şi la probele de presiune hidraulică a reţelelor de transport, care aveau scopul de a depista problemele tehnice şi a le soluţiona. Din 1.000 Gcal/h primite de la ELCEN, RADET vinde consumatorilor din Bucureşti circa 650-700 Gcal/h, restul fiind pierdute în atmosferă şi în pământ prin reţeaua de transport spartă, neizolată termic corespunzător şi nereparată, nemodernizată de ani de zile. Pierderile de energie termică pe reţele au ajuns la peste 38%. ELCEN consideră că, pentru eliminarea acestor pierderi, RADET şi Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să întreprindă de urgenţă măsuri de reabilitare a reţelei primare de termoficare cu finanţarea, atât din surse proprii, cât şi din fonduri structurale", se mai spune în comunicatul ELCEN.
Potrivit acestuia, menţionarea de către preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu, a riscului ca populaţia Capitalei să rămână fără energie termică în sezonul de iarnă, reconfirmă situaţia critică în care se află RADET Bucureşti.
"Afirmaţia domnului Gabriel Dumitraşcu, potrivit căreia 'în Bucureşti, MW-ul termic reglementat costă 216 lei, iar MW-ul electric în bugetul ELCEN este de 170 lei', este falsă. În realitate, tarifele sunt următoarele: 157,83 lei/MWt oră pentru populaţie, respectiv 184,32 lei/MWt oră pentru consumatorii non-casnici. Preţurile sunt reglementate de ANRE, iar pentru anul 2015 preţurile au fost transmise prin Decizia nr. 2127/16.12.2014. Totodată, în bugetul ELCEN pentru anul 2015, preţul MW-ului electric/oră este de 340 lei", se spune în comunicat.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET Bucureşti, Gabriel Dumitraşcu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe pe teme de energie, că gradul de încasare pentru energia termică în Bucureşti este de peste 95%, cel mai ridicat din ţară, însă populaţia începe să îşi piardă încrederea în sistemul centralizat având în vedere că riscă să rămână fără căldură în iarnă din cauza instalaţiilor învechite.
"Gradul de încasare la Bucureşti este de este 95%. Deci există şi obligaţia morală să le asigurăm agentul termic pentru că este cel mai înalt grad de încasare din ţară. (...) La Bucureşti, în ultimii ani, investiţiile au tins spre zero. Din cei 3.000 de kilometri de reţea de transport, doar 8% sunt reabilitaţi, peste 70% din reţea este mai veche de 40 de ani, şi-a depăşit durata de viaţă. Nu este nicio surpriză în aceste condiţii că există un risc real ca în această iarnă să nu se asigure continuitatea alimentării cu energie termică a populaţiei", a explicat Dumitraşcu.
În opinia sa, prima cauză pentru care termia este în colaps, în România, nu doar în Bucureşti, este sistemul de reglementare ineficient.
"În ultimii ani nu s-a înţeles ce înseamnă cogenerarea de înaltă eficienţă şi de ce subvenţionăm acest sistem. La nivel naţional există un mecanism agreat de ANRE prin care o parte din costurile aferente zonei de producţie de energie, zona de cogenerare, se descarcă pe MW-ul termic. În Bucureşti, MW-ul termic reglementat costă 216 lei, iar MW-ul electric în bugetul ELCEN este 170 de lei. Peste tot, de aici până la Atlantic, MW-ul termic este mai ieftin decât cel electric. Altfel nu ar fi nimeni nebun să promoveze cogenerarea ca soluţie", a precizat reprezentantul RADET.
Potrivit lui Dumitraşcu, trebuie să se lucreze cu reglementatorul, astfel încât cogenerarea să fie repusă în matca ei firească. "Altfel, este un sector în care populaţia începe să-şi piardă încrederea că ar fi o soluţie de viitor, cu toate că marile oraşe ale Europei acceptă sistemul centralizat de termoficare ca o soluţie eficientă", a adăugat joi Gabriel Dumitraşcu.