x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Mazăre cere anularea controlului judiciar

Radu Mazăre cere anularea controlului judiciar

06 Oct 2014   •   10:34
Radu Mazăre cere anularea controlului judiciar

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, cere anularea controlului judiciar în dosarul cartierului social din Constanţa „Henri Coandă“, în care este cercetat de procurorii anticorupţie. Mazăre susţine că avocaţii lui au descoperit mai multe nereguli în comisiile rogatorii şi că toate aceste nereguli vor fi depuse în faţa judecătorilor Înaltei Curţi.

În dosar, primarul constănţenilor este cercetat pentru luare de mită şi de fals în declaraţii.

Pe data de 9 aprilie, Dana Ana, procuror în DNA Bucureşti, a decis reţinerea, pentru 24 de ore, atât a lui Mazăre, cât şi a afaceristului israelian Avraham Morgenstern, scrie Ziua de Constanţa. Pe data de 10 aprilie, judecătoarea Rodica Cosma, din Curtea Supremă a României, a respins propunerea de arestare preventivă a celor doi, punându-i sub control judiciar. Pe data de 18 aprilie, judecătoarele Silvia Cerbu şi Simona Daniela Encean, tot din cadrul Înaltei Curţi, au decis, printr-o hotărâre definitivă, ca Radu Ştefan Mazăre şi Avraham Morgenstern să fie cercetaţi în stare de libertate.
 
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, afaceristul Avraham Morgenstern este cercetat pentru dare de mită, Radu Mazăre, pentru luare de mită şi de fals în declaraţii, iar fratele edilului, Alexandru Mazăre, senator al României, este suspectat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

×