x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Tudor: Președintele Iohannis nu s-ar grăbi să accepte demisia lui Adrian Țuțuianu de la MApN

Radu Tudor: Președintele Iohannis nu s-ar grăbi să accepte demisia lui Adrian Țuțuianu de la MApN

05 Sep 2017   •   22:55
Radu Tudor: Președintele Iohannis nu s-ar grăbi să accepte demisia lui Adrian Țuțuianu de la MApN

Radu Tudor a dezvăluit, la emisiunea ”Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, că, potrivit unor surse, președintele Klaus Iohannis nu s-ar grăbi să accepte demisia ministrului Apărării, Adrian Țuțuianu, ca urmare a scandalului privind banii pentru MApN.

Radu Tudor a anunțat că a încercat fără succes să obțină un punct de vedere al Administrației Prezidențiale în acest caz.

 

Premierul Mihai Tudose a afirmat, marţi, că a trimis la Cotroceni propunerea ca vicepremierul Marcel Ciolacu să ocupe interimar postul de ministru al Apărării, după demisia lui Adrian Ţuţuianu. 

"I-am acceptat demisia. Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea, am vorbit cu domnul preşedinte Klaus Iohannis şi am trimis actele către Cotroceni cu propunere de interimar - domnul viceprim-ministru Marcel Ciolacu. (...) În acest moment, hârtiile sunt către Cotroceni. Aceasta este propunerea mea, discutată cu domnul preşedinte Dragnea, fiindcă totuşi suntem un Guvern politic, nu suntem tehnocraţi. L-am informat şi pe domnul preşedinte al României, pe domnul preşedinte Klaus Iohannis. Domnia sa aşteaptă hârtiile", a declarat Tudose, la un post de televiziune. 

Întrebat ce i-a spus Klaus Iohannis, Mihai Tudose a răspuns: "A încercat şi domnia sa să afle de la mine ce se întâmplă. (...) Şi domnia sa ştia că lucrurile sunt în regulă şi sunt în regulă. Nu putem să venim cu asemenea mesaje pe zona de securitate". 

×