Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că ar fi mai reținut în privința introducerii obligativității vaccinării la nivelul Uniunii Europene, considerând că vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. El precizează, însă, că a pledat mereu în favoarea vaccinării anti-COVID-19.
Ministrul Sănătății a fost întrebat, miercuri, într-o conferință la Colegiul Medicilor, ce părere are despre introducerea obligativității vaccinării, despre care a discutat președintele CE, ursula von der Leyen.
„Sunt tot felul de discuții. Eu aș fi puțin mai reținut. Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. Mai este un lucru - trebuie să vedem, în contextul emergenței acestei noi tulpini, care e eficacitatea vaccinării”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El precizează că a fost mereu adeptul vaccinării împotriva COVID-19.
„Și acum pledez în continuare (pentru vaccinare - n.r.). Facem din nou apel la toată lumea, dacă dorește să aibă sărbători în liniște, în siguranță, să-și vaccineze în primul rând persoanele vârstnice și pe cei cu boli cronice din familie. În ceea ce privește obligativitatea vaccinării sunt discuții în interiorul unor state membre, iar această decizie nu a fost adoptată în parlamentele respective”, conchide Rafila.
Uniunea Europeană ar trebui să discute dacă este necesară vaccinarea obligatorie pentru a ajuta la combaterea cazurilor în creștere de COVID-19, precum și a noii variante Omicron, a declarat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Bloomberg.
„Cred că este de înțeles și potrivit să avem această discuție acum, cum putem încuraja și, eventual, să ne gândim la vaccinarea obligatorie în Uniunea Europeană. Acest lucru necesită discuții. Acest lucru necesită o abordare comună. Dar este o discuție care cred că trebuie condusă”, a spus von der Leyen în timpul unei conferințe de presă.
Unele țări europene se gândesc să impună obligația privind vaccinarea în condițiile în care numeroși cetățeni încă nu s-au imunizat.
În Germania, Olaf Scholz și-a exprimat sprijinul pentru a face obligatoriu vaccinul împotriva COVID-19 și a cerut un vot parlamentar asupra planului.
Grecia a impus o amendă lunară de 100 de euro persoanelor de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate, numind-o taxă de sănătate.
UE nu are autoritatea de a impune obligații de vaccinare dar poate încerca să aducă statele membre împreună pentru a conveni asupra unei abordări comune. Blocul a decis să nu organizeze o întâlnire de urgență a liderilor, potrivit unui oficial UE.
În schimb, miniștrii sănătății se vor întâlni marți pentru a discuta despre situația COVID, iar liderii UE vor aborda problema la următorul summit programat pe 16 decembrie, a adăugat oficialul.
(sursa: Mediafax)