Scandalul dintre deputatul PRM Du-mitru Dragomir si primarul Sectoru-lui 1, Andrei Chiliman, se va termina in instanta.
Scandalul dintre Dumitru Dragomir si primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, se va termina in instanta. Marul discordiei a fost restaurantul de lux pe care deputatul PRM l-a construit ilegal pe malul Lacului Herastrau si care a fost ulterior demolat de Chiliman. Cine demoleaza, in ce fel si de ce? Intrebari care au starnit zilele acestea un conflict intre Dragomir si primarul Andrei Chiliman. Scandalul a inceput saptamana trecuta, cand inspectorii primariei au inceput sa demoleze restaurantul de lux al deputatului PRM, ridicat fara nici un fel de autorizatie pe malul Lacului Herastrau. Dupa ce a acuzat ca decizia primarului Chiliman a fost ilegala, Dragomir a fost lasat sa-si desfiinteze singur constructia pana duminica, 3 septembrie. Numai ca socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea din Herastrau. Locatia de pe malul lacului a ramas intacta, motiv pentru care autoritatea locala a reluat ieri actiunea de demolare. Si de data asta, interventia angajatilor de la Sectorul 1 n-a fost pe placul lui Dragomir care a venit la fata locului acuzandu-l din nou pe Chiliman ca i-a desfiintat restaurantul, culmea, abuziv. DEBARCADERUL JIANU. In razboiul dintre cele doua parti a intervenit ieri, prin intermediul unui comunicat, si Primaria Capitalei. Aceasta a precizat ca Administratia Parcuri si Lacuri a incheiat din 2002 un contract de asociere in participatiune cu firma lui Dragomir, Number One SRL. Astfel, obiectul contractului il constituie asocierea partilor in vederea exploatarii, printre altele, si a Debarcaderului Jianu, prin desfasurarea de pescuit sportiv si industrial, precum si activitatii de alimentatie publica. Este vorba despre portiunea pe care deputatul PRM a folosit-o pentru a-si ridica restaurantul de fite. "Vom demola pana la ponton, astazi cred ca terminam (n.r. - ieri). Domnului Dragomir i s-a dat un ragaz sa demoleze pana duminica, dar n-a facut asta, asa ca am intervenit noi", ne-a declarat Razvan Iordan, seful Inspectiei Sectorului 1.
Citește pe Antena3.ro
RAZBOI. Andrei Chiliman (stanga), acuzat de Dumitru Dragomir ca a colaborat cu Securitatea. In replica, primarul il va da in judecata pe deputatul PRM
|