Ministerul Muncii şi cel al Apărării nu se pot pune de acord în privinţa pensiilor militare. În timp ce Mihai Şeitan ne asigură că "diminuarea pensiilor militare cu până la 69% ar fi doar un zvon", ministrul Apărării, Gabriel Oprea, afirmă că pensiile militare s-ar reduce cu până la 69%, aşa cum rezultă dintr-o simulare făcută la solicitarea Ministerului Muncii.
"Pentru toate situaţiile care au fost analizate, cuantumul pensiilor obţinut prin aplicarea prevederilor proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice a fost mai mic cu un procentaj cuprins între 19% şi 69% faţă de cuantumul pensiilor stabilite conform actualei legislaţii", se arată în documentul public transmis Senatului şi afişat pe site-ul acestei Camere. În aceste condiţii, "vor fi afectate toate pensiile aflate în plată, dar şi cele viitoare", iar cuantumul economiilor care s-ar face nu poate fi stabilit.
Ulterior, MApN a precizat că ministrul Apărării "nu a propus şi nu va susţine niciodată diminuarea pensiilor militare". Potrivit ministrului Muncii, simulările au arătat însă că majoritatea pensiilor militarilor nu vor scădea, în această situaţie putând fi doar persoanele care au pensii mai mari de 3.000 de lei, însă diminuarea în nici un caz nu poate fi de 69%. Mihai Şeitan a catalogat informaţia privind reducerea pensiilor cu până la 69% ca fiind "nefericită şi nefondată".
"Concluzia potrivit căreia toate pensiile militarilor vor scădea este una falsă. În ceea ce priveşte scăderea de până la 69%, acest procent a fost obţinut în urma unei simulări, dar care a fost făcută pe un număr mult prea mic de cazuri ca să putem generaliza la nivelul tuturor pensiilor militarilor, iar această informaţie o am de la Ministerul Muncii", a precizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.