Prefectul judeţului Argeş, Gheorghe Davidescu a anunţat luni că în urma unei acţiuni desfăşurate vineri seara la cele trei magazine de vise care mai sunt deschise în judeţ s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25.000 de lei şi s-au întocmit trei dosare de cercetare penală:” Vineri seara, comisia mixtă a continuat controalele la cele trei magazine care au mai rămas practic în judeţul Argeş. Comisia este formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Gărzii Financiare, Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25.000 de lei şi s-au întocmit trei dosare de cercetare penală. Au fost confiscate cantităţi importante de substanţe şi s-au trimis probe de laborator pentru depistarea conţinutului acestora”. Prefectul a mai anunţat că aceste controale mixte vor continua inopinat la toate magazinele şi i-a asigurat pe argeşeni că se vor depune toate eforturile ca aceste magazine să nu mai comercializeze substanţe interzise.”Din păcate, unele magazine funcţionează mascat. Au afişat la intrare că este închis, dar în acelaşi timp au afişat un număr de telefon. Este evident că cei care doresc să cumpere cu tot dinadinsul astfel de produse, pot folosi numărul de telefon pentru a stabili un punct de întâlnire”, a mai adăugat prefectul Gheorghe Davidescu.