x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacția SRI la declarațiile lui Sebastian Ghiță

Reacția SRI la declarațiile lui Sebastian Ghiță

28 Dec 2016   •   16:59
Reacția SRI la declarațiile lui Sebastian Ghiță
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Serviciul Român de Informaţii precizează că nu va comenta vreodată afirmaţiile făcute în spaţiul public, adăugând că oricine are ceva de declarat se poate adresa instituţiilor abilitate, după caz. 

''Nu am comentat şi nici nu vom comenta vreodată declaraţii făcute în spaţiul public ale nimănui. Oricine are ceva de declarat se poate adresa instituţiilor abilitate, după caz'', se precizează într-un răspuns al SRI la solicitarea AGERPRES

Precizarea vine în contextul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă a susţinut, într-o înregistrare video difuzată miercuri de România TV, că Direcţia Naţională Anticorupţie este un "instrument" prin care "mai marii zilei" încearcă întoarcerea votului dat de români în 11 decembrie şi că a fost ameninţat că îi vor fi trimise la închisoare rudele şi prietenii dacă nu face un denunţ împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea, astfel încât acesta să nu poată deveni prim-ministru. 

"Pe doamna Kovesi am cunoscut-o în sediile SRI, la K2, la K4 şi la T14. Acolo ne întâlneam de minim două ori pe săptămână încă din anul 2010 şi a durat această serie de întâlniri până în anul 2014. Realitatea e că poate sute de astfel de întâlniri au existat în aceşti ani. La unele din aceste întâlniri erau prezenţi doar generalul Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi un şef al staţiei CIA din România. Primul pe care l-am cunoscut în prezenţa doamnei Kovesi şi a domnului Coldea a fost domnul Karl Schwab, fostul şef al doamnei Kovesi, iar al doilea domnul Eric Easley, poate actualul şef al doamnei Kovesi. (...) O întreb pe doamna Kovesi dacă îşi aminteşte petrecerea restrânsă din vila din Sinaia, în care ea cu mine şi cu Vasile Dîncu chefuiam cu lăutarii şi cântam 'La Chilia-n port', varianta pentru statul de drept", a spus Ghiţă.

×