x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii nu se înghesuie să fie rezerviști voluntari în armată! MApN a prelungit campania de recrutare. Care sunt beneficiile

Românii nu se înghesuie să fie rezerviști voluntari în armată! MApN a prelungit campania de recrutare. Care sunt beneficiile

de Redacția Jurnalul    |    04 Iul 2023   •   14:45
Românii nu se înghesuie să fie rezerviști voluntari în armată! MApN a prelungit campania de recrutare. Care sunt beneficiile
Sursa foto: MApn

Campania de recrutare şi selecţie pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata Română se prelungeşte până la data de 28.07.2023.

Prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, procesul de formare și dezvoltare profesională a rezerviștilor voluntari a fost îmbunătățit, iar perioada de recrutare a fost prelungită.

Reorganizarea cadrului de pregătire și instruire a rezerviștilor voluntari are ca scop o mai bună adaptare la nevoile sistemului militar, dar și la realitățile pieței de muncă din România, flexibilizarea regulilor venind și în întâmpinarea nevoilor celor interesați de efectuarea serviciului de militar în rezervă și a angajatorilor acestora. 

Principalele schimbări vizează stabilirea duratei pregătirii inițiale la trei săptămâni pentru toate categoriile de rezerviști voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), cu accent pe dimensiunea practic-aplicativă a instrucției, precum și adaptarea modulelor anuale de instruire pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor necesare atribuțiilor funcționale, arată MApN, citat de adevărul.ro

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere şi vor prezenta următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim 6 luni înainte de data depunerii; acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie; permisul de conducere, în original şi în copie, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Principalele avantaje și beneficii 

Începând cu anul 2021, Statutul rezerviștilor voluntari a fost îmbunătățit, principalele beneficii asigurate fiind: 

  • remuneraţia acordată în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni este de 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut; 
  • se acordă indemnizație de instalare egală cu solda de funcție, la care se adaugă solda de grad, gradațiile și solda de comandă, după caz, prevăzute de reglementările aplicabile personalului militar în activitate; 
  • nu există obligația restituirii cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului; 
  • rezerviștii proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști pot fi repartizaţi în funcție fără a mai susține probele de selecție, dacă sunt în primul an de la trecerea în rezervă; 
  • drepturi de echipare și de hrană, conform reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; 
  • pe timpul participării la instruire sau la îndeplinirea unor misiuni, beneficiază de normele de hrană, sub formă de hrană preparată sau de valoarea financiară neimpozabilă a acestora, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; 
  • măsuri de protecție socială, asistență medicală și medicamente, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; 
  • recuperare după participarea la misiuni militare, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; 
  • pensii și despăgubiri, în caz de invaliditate sau deces, ca urmare a unor evenimente produse în timpul și din cauza activităților desfășurate în perioadele pregătirii, concentrării și mobilizării, conform prevederilor legale aplicabile personalului militar în activitate; 
  • recompense prevăzute de regulamentele militare pentru personalul militar în activitate; 
  • cursuri gratuite, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, în funcție de nevoile unităților militare; 
  • decontarea cheltuielilor de deplasare în afara garnizoanei de reședință pe timpul chemării de către unitățile militare, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului apărării naționale; 
  • selecționarea, cu prioritate, în vederea pregătirii în sistemul formării personalului militar în activitate, după finalizarea primului contract; 

 

×