x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator REFERENDUM 2012. Prezenţă-record la vot în Bran: 83,19%!

REFERENDUM 2012. Prezenţă-record la vot în Bran: 83,19%!

de Agerpres    |    29 Iul 2012   •   16:51
REFERENDUM 2012. Prezenţă-record la vot în Bran: 83,19%!

Localitatea Bran se afla, la ora 17.00, pe primul loc in judet, in ceea ce priveste prezenta la vot, inregistrandu-se un procent de 83,19%, a declarat intr-o conferinta de presa sustinuta la ora 18.30 presedinta BEJ Brasov, judecatoarea Gratiela Milu.

"Deocamdata nu putem sti cate persoane din cele care au votat sunt turisti. In cursul acestei nopti cand vor veni cu centralizarea rezultatelor de la sectiile de vot din tot judetul, intre care si listele suplimentare pe care au fost inscrise persoanele cu domiciliul in alte localitati, vom sti cu exactitate cate persoane au fost inscrise pe aceste liste, in toate statiunile turistice din judet", a spus presedinta BEJ.

In schimb, la Moieciu, prezenta la vot la ora 17.00 a fost de numai 31,13%, iar la Rasnov de 25,91%. Potrivit presedintei BEJ Brasov, la toate sectiile de votare din statiunile turistice Poiana Brasov, Bran, Moieciu, Fundata, Rasnov, Sambata de Sus a fost suplimentat numarul de buletine de vot, cabine de vot si stampile fara sa se infiinteze sectii suplimentare de vot.

"Pana la ora 17.00 nici o sectie de vot din statiunile turistice nu a mai solicitat buletine de vot in plus fata de cele inmanate sambata", a mai spus judecatoarea Gratiela Milu.
in ceea ce priveste sesizarile inregistrate duminica la BEJ, numarul acestora a fost de cinci, toate respinse. "Vizeaza in principal chestiunea unde voteaza cetateanul cu domiciliul in localitatea lui. Raspunsul este fara echivoc dat de lege, voteaza in localitatea de domiciliu la sectia de votare unde este arondat. Doar in alta localitate, alta decat cea de domiciliu poate vota la alta sectie", a mai spus presedinta BEJ Brasov.

×
Subiecte în articol: referendum bran