x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Regele" Hagi, interviu EXCLUSIV după câștigarea campionatului. Care este secretul reușitei istorice?

"Regele" Hagi, interviu EXCLUSIV după câștigarea campionatului. Care este secretul reușitei istorice?

de Redacția Jurnalul    |    27 Mai 2023   •   00:01
"Regele" Hagi, interviu EXCLUSIV după câștigarea campionatului. Care este secretul reușitei istorice?
Sursa foto: Hepta

Gheorghe Hagi a acordat postului Antena 3 CNN un interviu în exclusivitate, în care a vorbit despre secretul reușitei istorice prin care Farul Constanța a devenit campioana României la fotbal.

Îndrăgitul selecționerul a explicat cum a reușit să ducă pe culmile succesului mica echipă de la Malul Mării, care a umilit FCSB, a lui Gigi Becali, în urmă cu cinci zile.

Care este secretul lui Hagi?

"Nu te naști cel mai bun. Devii cel mai bun numai dacă ești disponibil și deschis să muncești foarte mult. Că munca te face.

Anul ăsta, de fapt, am devenit campion pentru că și anul trecut am făcut foarte bine cu echipa. Am construit o echipă care a intrat în play-off.

Am ajuns acolo, ne-a fost mai greu și anul ăsta am completat lotul foarte bine în vară.

Deci, practic, doi ani foarte buni în care am muncit bine. Am fost inspirați în deciziile care le-am luat și acest lucru cumulat cu muncă foarte multă. Fotbalul e colectiv, nu e doar individual, dar selectezi oameni, jucători foarte buni și una din caracteristici care trebuie să fie partea umană e foarte importantă pentru mine".

Cum își alege Gică Hagi oamenii cu care colaborează?

"E o selecție care trebuie bine făcută, plecând de la ideea că jucătorul trebuie să se simtă puternic, să fie puternic, el trebuie să simtă, el trebuie să-și dorească.

Ce le transmite Hagi celor care au spus că FCSB a pierdut și de fapt nu a câștigat Farul?

"Nimic.Farul a câștigat. Atât", a spus Gică Hagi, într-un interviu acordat pentru Antena 3 CNN.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

interviu Gica Hagi

 

 

×
Subiecte în articol: Gheorghe Hagi interviu exclusivitate