x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Relocare / Semanatoarea se muta din Capitala

Relocare / Semanatoarea se muta din Capitala

de Daniela Ivan    |    08 Mar 2006   •   00:00
Relocare / Semanatoarea se muta din Capitala

Intreprinderea Semanatoarea se va muta in afara Bucurestiului, iar in locul ei va aparea cel mai mare parc imobiliar din Bucuresti, denumit Sema Parc.
Acesta se va intinde pe un teren de 42 de hectare si va cuprinde o zona rezidentiala, un mall, un hypermarket, un hotel, precum si birouri de clasa A si A+. Parcul va apartine actualilor patroni ai Semanatoarei.

CERINTE UE. Toate platformele industriale vor fi scoase in extravilanul localitatilor dupa integrarea in UE, a declarat Ludovic Orban, viceprimarul Bucurestiului. El a explicat ca Romania a negociat o perioada de gratie de trei ani de la data integrarii pana la care intreprinderile trebuie relocate. "Exista deja o mare efervescenta, intreprinderile au inceput sa caute noi spatii, iar multe din terenurilor lor sunt deja contractate pentru proiecte imobiliare", spune Radu Lucianu, partener in cadrul firmei imobiliare Eurisko. Semanatoarea este prima platforma industriala bucuresteana care-si schimba destinatia si poate fi un exemplu si pentru celelalte. "Avem in interiorul Capitalei patru platforme industriale care au peste 20 de hectare si alte 17 cu suprafete intre 5 si 15 hectare", spune Lucianu. Deocamdata nu se stie unde se va muta intreprinderea Semanatoarea. "Avem deja trei locatii din care vom alege. Doua sunt apropiate de Bucuresti, dar cea de-a treia este intr-o zona industriala mai departata", declara Ion Raducea, presedintele River Invest.

PROIECT. Pe toata suprafata detinuta acum de Semanatoarea va aparea Sema Parc. Un complex de cladiri de birouri de clasa A si A+ totalizand o suprafata construita de 363.950 mp, un spatiu comercial de mare amploare in suprafata de 172.900 mp si apartamente de lux construite intr-un spatiu rezidential de 122.150 de mp. Zona de locuit va cuprinde 1.200 de apartamente cu suprafete cuprinse intre 80 si 260 de mp, in cladiri cu 4-5 niveluri. Valoarea totala a investitiei se ridica la peste 700 milioane de euro si va fi finalizata pana-n 2015, in mai multe etape.

×
Subiecte în articol: observator