x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Report de aproape 1,9 milioane de euro la jocul 6/49, la extragerile de duminică

Report de aproape 1,9 milioane de euro la jocul 6/49, la extragerile de duminică

28 Aug 2022   •   14:40
Report de aproape 1,9 milioane de euro la jocul 6/49, la extragerile de duminică

Aproape 1,9 milioane de euro este reportul la jocul Loto 6/49, categoria I, în timp ce la Joker valoarea cumulată a premiilor a ajuns la peste 1,33 milioane de euro, informează Loteria Română.

Astfel, la extragerile de duminică, la Loto 5/40 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de aproximativ 426.000 de lei (peste 87.300 de euro), în timp ce la Super Noroc este în joc un report cumulat ce depăşeşte 34.200 de lei.

De asemenea, la jocul Loto 6/49 se consemnează la categoria I un report de peste 9,25 milioane de lei (peste 1,89 milioane de euro), iar la Noroc s-a acumulat un report mai mare de 4,42 milioane de lei (peste 907.400 de euro).

Potrivit sursei citate, în cazul categoriei I a jocului Joker există un report în valoare ce "sare" de 6,49 milioane de lei (peste 1,33 milioane de euro), timp în care la categoria a III-a se înregistrează un report în valoare de peste 76.500 de lei (circa 15.700 de euro). La Noroc Plus este în joc, la categoria I, un report de aproximativ 66.800 de lei (peste 13.700 de euro).

Loteria Română a acordat, la extragerile de joi, 25 august, 17.882 de câştiguri în valoare totală de peste 1,31 milioane de lei, din care 547.921,15 lei la jocul Joker, categoria a II-a. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Padina, judeţul Buzău.

×