x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Responsabilii din justiţie caută "soluţii de avarie” pentru evitarea blocajului instanţei din cauza proceselor deschise de pensionarii militari

Responsabilii din justiţie caută "soluţii de avarie” pentru evitarea blocajului instanţei din cauza proceselor deschise de pensionarii militari

de Violeta Fotache    |    24 Ian 2011   •   15:14
6000 de pensionari militari, uniţi la instanţă în 500 de acţiuni colective
Preşedintele Tribunalului Bucureşti, judecătoarea Larisa Neagoe a precizat pentru Jurnalul Naţional că au fost 500 de dosare înregistrate în prima tranşă, dosare ce reprezintă acţiunile colective făcute de 6000 de pensionari. "Domnul avocat Gâlcă, cel care le-a depus, a anunţat că va depune acţiunile pentru încă 6000 de pensionari până la sfârşitul lunii. Ceea ce efectiv afectează puternic activitatea Tribunalului. Vom cere din nou Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Ministerului Justiţiei (MJ) să ne suplimenteze posturile de judecători şi personal auxiliar.Nu e prima oară când cerem asta. Până acum am primit răspunsuri de genul că se analizează solicitările noastre. Într-o primă etapă se speră la o redistribuire a posturilor din alte părţi către Tribunalul Bucureşti ce ar urma să fie ocupate prin concurs. Alte şanse de suplimentare nu văd, având în vedere restricţiile bugetare care sunt. Ştiţi că Tribunalul Bucureşti are competenţa exclusivă de a judeca toate litigiile privind pensiile militare, ale poliţiştilor şi funcţionarilor din penitenciare, pentru că legea spune că se judecă la instanţa în raza căreia se află pârâţii, în aceste cazuri MApN, MAI, SRI. Adică pentru toţi nemulţumiţii din ţară procesele se adună la Tribunalul Bucureşti. Ar fi de luat măsuri şi la nivel legislativ, de regândire a competenţei materiale a tribunalului, cel puţin pe litigiile de muncă şi de asigurări sociale, în sensul coborârii acestei competenţe spre judecătorii. Astfel nu s-ar mai concentra un număr atât de mare de acţiuni, ele s-ar împărţi pe cele şase sectoare. Noi punem de mult aceste probleme, am previzionat de vara trecută că vom ajunge în situaţie de blocaj. Dar se mişcă greu lucrurile. Probabil nu se găsesc soluţii imediate. De unde să luăm imediat 50 de judecători? E foarte greu.”, ne-a declarat în exclusivitate preşedintele Tribunalului Bucureşti.

Ministerul Justiţiei caută o "soluţie de avarie”
"Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a instructat să se analizeze această situaţie împreună cu conducerea Tribunalului Bucureşti, pentru găsirea unei soluţii de avarie”, ne-a declarat Oana Goanţă, de la Biroul de presă al MJ.

Preşedintele CSM, Horaţiu Dumbravă: "E o situaţie foarte gravă şi se prefigurează alte zeci de mii de dosare!”
"Aşteptăm sesizarea scrisă. Am primit solicitare încă de vineri legată de secţia civilă a Tribunalului. E o situaţie foarte gravă: 6000 de dosare, 12.000 şi se prefigurează alte zeci de mii de dosare. Soluţii nu pot găsi eu ca preşedinte, ci numai în plenul CSM, dar se pune problema este foarte complexă, nu ştiu dacă plenul poate de pe o zi pe alta să se pronunţe. Şi avem foarte multe alte probleme de rezolvat, la fel de importante. Vă pot spune că situaţia este gravă şi la alte tribunale. Aproape fiecare tribunal se confruntă cu aceeaşi situaţie a supraaglomerării, a riscului de blocaj. Cert este că împreună cu Ministerul Justiţiei, CSM se va apleca asupra problemei. Însă ce soluţii vom găsi mi-e greu să vă spun rapid, fiindcă se pune şi problema de modificări legislative.”, ne-a declarat preşedintele CSM, magistratul Horaţiu Dumbravă.

×