Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că restricțiile sunt în vigoare miercuri, până la ora 13:00. Acestea au fost impuse pentru a permite desfășurarea unor lucrări de reparații.
Operațiunea se desfășoară pe autostrada A1 București – Pitești, la kilometrul 39, pe o distanță de aproximativ 100 de metri, pe sensul de mers către capitală.
Polițiștii le recomandă șoferilor să conducă cu mare atenție în zona lucrărilor, să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație și să păstreze distanța de siguranță între autovehicule.
(sursa: Mediafax)