x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Restricţii rutiere la mitingul sindicaliştilor. Vezi rutele ocolitoare

Restricţii rutiere la mitingul sindicaliştilor. Vezi rutele ocolitoare

15 Mar 2011   •   15:40
Restricţii rutiere la mitingul sindicaliştilor. Vezi rutele ocolitoare

 Mitingul de mâine, care se va desfăşura între orele 10:00 – 23:00, în Piaţa Constituţiei, aduce - aşa cum ne-am obişnuit de fiecare dată - tradiţionalele restricţii de circulaţie. Locul de desfăşurare  va fi delimitat de Bd. Unirii, de la intersecţia cu Bd. Regina Maria până la Piaţa Constituţiei, Piaţa Constituţiei şi Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite.

Astfel, începând de astăzi, de la ora  16.00, până în data de 16 martie 2011, ora 23:00, va fi restricţionată parcarea autovehiculelor în Piaţa Constituţiei şi pe Bd. Unirii între Bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei, pe ambele sensuri. Restricţiile vor fi menţinute până la terminarea activităţilor din fiecare zonă precizată;

din data de 16 martie 2011, ora 05:00, până în data de 17 martie 2011, ora 03:00, se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Libertăţii, sensul de mers dinspre Bd. Naţiunile Unite către Calea 13 Septembrie;

în data de 16 martie 2011, între orele 09:00 – 22:00, se va restricţiona în totalitate traficul rutier, pe Bd. Libertăţii între Bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie şi pe Bd. Unirii între Bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei;

în data de 16 martie 2011, în momentul afluirii (orele 09:00 – 12:00) şi defluirii (orele 19:00 – 22:00) participanţilor, se va restricţiona în totalitate traficul rutier pe Bd. Libertăţii între Splaiul Independenţei şi Bd. Nţţiunile Unite.

Rute ocolitoare!

dinspre Bd. Ghencea, prin Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. George Coşbuc – Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii;

dinspre Piaţa Alba Iulia, prin Bd.Unirii – Bd. I.C. Brătianu – Splaiul Independenţei – Pod B.P. Haşdeu – Str. B.P. Haşdeu – Str. Izvor – Piaţa Arsenalului – Calea 13 Septembrie.

Problemele din trafic pot fi sesizate de către cetăţeni, la numărul de telefon al Dispeceratului Brigăzii Rutiere a Capitalei – 021.9544.

Liniile 136 şi 385 vor circula modificat pe durata mitingului

Mitingul sindicaliştilor aduce modificări şi pentru RATB. Regia Autonomă de Transport Bucureşti anunţă că liniile 136 si 385 vor funcţiona pe trasee modificate pe durata mitingului de miercuri.

Linia 136 va funcţiona pe traseul de baza între terminalul C.E.T. Vest Militari şi intersecţia Sos. Pandurilor/Str. Dr. Rainer, apoi pe un traseu modificat pe Str. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Splaiul Independenţei (malul drept), cu întoarcere la Podul Izvor prin Splaiul Independenţei (malul stang), Bd. Eroilor, Str. Dr. Bagdasar, Sos. Pandurilor, urmând apoi traseul de baza.
Linia 385 va funcţiona pe traseul de baza între terminalul Platforma Valea Oltului şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Sos. Pandurilor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Şos. Pandurilor, Str. Dr. Rainer (Str. Dr. Bagdasar), Bd. Eroilor, Splaiul Independenţei, Pod Izvor, urmând apoi traseul de bază.

×