x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic restricționat în mai multe zone din București de Ziua Eroilor

Trafic restricționat în mai multe zone din București de Ziua Eroilor

12 Iun 2024   •   16:00
Trafic restricționat în mai multe zone din București de Ziua Eroilor

Restricții de circulație rutieră vor fi instituite în Capitală, joi, cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor - Înălțarea Domnului, pentru buna desfășurare a ceremoniilor militare și religioase.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, traficul rutier va fi restricționat în următoarele zone:

- restricționarea traficul rutier pe Str. Constantin Mille, în data de 13 iunie a.c., între orele 19.30-23.00

- restricționarea traficului rutier pe Calea Victoriei, în fața Palatului Cercului Militar Național (între Str. Matei Millo și Bd. Regina Elisabeta), fără afectarea intersecțiilor, în data de 13 iunie a.c., în intervalul 20.00 – 23.00

- eliberarea parcării de la intrarea în Parcul Carol, începând cu data de 12 iunie a.c., ora 22.00 până pe data de 13 iunie a.c., la terminarea activității

- eliberarea parcării de la Monumentul eroilor militari căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României, începând din data de 12 iunie a.c., ora 20.00 până pe data de 13 iunie a.c., la terminarea activității

- eliberarea aleii/parcării de la Monumentul Eroilor Patriei, începând din data 11 iunie a.c., ora 22.00 până pe data de 13 iunie a.c., la terminarea activității

- eliberarea parcării și a trotuarului din fața Cimitirului Eroilor Români din Primul Război Mondial (Bd. Ghencea) în data de 13 iunie a.c., între orele 10.00 – 23.30.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: restricţii trafic ziua eroilor