Consiliul de Ministri de la Madrid va lua in discutie, vineri, propunerea Ministerului spaniol al Muncii si Imigratiei privind restrictionarea accesului romanilor pe piata muncii, masura care este prevazuta sa intre in vigoare de la 1 august, relateaza presa spaniola.
"Masura, strict de ordin tehnic, va fi discutata vineri in Consiliul de Ministri. Surse guvernamentale au declarat ca intentia este ca aceasta masura sa intre in vigoare imediat, cel mai probabil cu incepere de la 1 august si sa fie rediscutata dupa un an", noteaza Rioja2, in pagina electronica.
Sursa citata reaminteste ca Guvernele roman si spaniol au decis crearea unui grup de lucru pentru a gestiona maniera in care aceasta masura va fi aplicata.
"Incepand de acum, cine vine in Spania la munca si de asemenea cei care se afla deja aici (n.red. in Spania) si doresc sa se integreze pe piata muncii vor fi nevoiti sa prezinte un contract de munca pentru a primi autorizatie de lucru", relateaza Rioja2.
Totodata, sursa citata spune ca masura pe care Guvernul de la Madrid intentioneaza s-o adopte vineri a fost criticata de numeroase organizatii neguvernamentale din Spania. De asemenea, Rioja2 relateaza ca, potrivit unor surse guvernamentale spaniole, masura, care are caracter temporar, va fi aplicata pana cel mai tarziu in 2014.
Romanii din Spania sunt cea mai numeroasa comunitate de straini stabilita pe teritoriul acestei tari, fiind formata din 861.584 de persoane, care au o medie de varsta de 32,1 ani, cei mai multi preferand sa locuiasca in regiunea Madrid.
Guvernul spaniol are intentia de a impune restrictii pe piata muncii pentru cetatenii romani, insa nu a stabilit data de la care va fi valabila aceasta masura, a comunicat, marti, pentru MEDIAFAX, ambasada Spaniei la Bucuresti, adaugand ca decizia nu va afecta romanii rezidenti in Peninsula Iberica.