x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reteta pentru bugetari de succes

Reteta pentru bugetari de succes

16 Iul 2004   •   00:00

OBSERVATOR

Cum se face ca cele mai impozante si luxoase cladiri apartin mai mereu institutiilor statului nimeni nu stie sa explice, mai ales ca "bugetarii" se vaita tot timpul de lipsa resurselor. De ce trebuie ca institutii bugetare sa cheltuiasca o gramada de bani din putinul pe care spun ca-l au la dispozitie pentru dotari ultramoderne si sedii lucitoare este tot o enigma.
TIBERIU KISS

La finele anului 1999, Inspectoratul Teritorial de Munca Timis a achizitionat, de la fosta RA Urbis, pentru suma de 6 miliarde de lei, cladirea situata pe Strada Nicolae Titulescu nr. 12 din Timisoara, imobil in care functionase, pana la data licitatiei, Hotelul Bega. Un an mai tarziu, pentru renovarea noului sediu administrativ, institutia bugetara a organizat o licitatie, la care s-au inscris trei firme de constructii timisorene de renume: Ital-Rom, Constructim si Castrum-Tim.

LICITATIE. In urma unor analize competente si dupa ore inregi de deliberari, lozul cel mare a fost extras din urna, cu manuta comisei de licitatie a ITM Timis. Numele marelui castigator - SC Castrum-Tim SRL. Urmeaza o serie de contestatii si procese, care se intind pe o perioada de aproape doi ani. Pentru a doua oara castigator la puncte, Castrum-Tim SRL. In fine, lucrarea demareaza in primavara anului 2002, cu surle si trambite, iar panglica este taiata in luna decembrie, tocmai de Marian Sarbu, la vremea respectiva ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale.

DECONTUL. La mai bine de patru luni de la vizita ministrului Marian Sarbu, mai exact in aprilie 2003, mai-marii Inspectoratului Teritorial de Munca Timis au facut receptia propriu-zisa a lucrarii de amenajare la imobilul din Strada Nicolae Titulescu nr. 10. La final, cand s-a tras linia, bugetarii au ajuns la concluzia ca renovarea facuta de SC Castrum-Tim SRL i-a costat, la nivelul lui 2002, suma de 2,7 miliarde lei, iar, dupa o ajustare a preturilor, in 2003, nici mai mult, nici mai putin de 30,8 miliarde lei. Adica, aproape un milion de dolari! Ca sa nu creada cineva ca imobilul este un bloc-turn de 10 etaje facem mentiunea ca fostul Hotel Bega este o cladire cu numai doua niveluri, cu un front stradal de maximum 20 m!

Chiar daca au fost voci care au criticat preturile de dumping practicate de firma de constructii, conducerea ITM Timis a tacut, a inghitit in sec si a facut platile catre societatea comerciala, fara sa cracneasca. Interesant este faptul ca in perioada in care amenajarile pentru noul sediu administrativ al institutiei bugetare erau in toi, iar banii intrau cu regularitate si la termen in contrurile Castrum-Tim SRL, persoane din staff-ul ITM Timis se confruntau cu situatii cel putin ciudate.

CUMPARATURI. Daca ar fi sa ne luam dupa evidentele informatizate ale IPJ Timis, la data de 16 decembrie 2002, SC Castrum-Tim SRL din Timisoara renunta la o minunatie de autoturism, Opel Frontera, inmatriculat cu nr. TM-10-REX. In aceeasi zi de iarna, automobilul este transcris, in baza unui contract de vanzare-cumparare, pe un alt numar, TM-40-REX, si pe un alt proprietar, Sorin Opritescu. Intamplator sau nu, printre altele, noul proprietar al Opel Frontera este sotul dnei Luciana Opritescu, director economic la ITM Timis. Tot in anul 2002, Gheorghe Filimon, director peste inspectorii de munca din Timis, isi cumpara si el o masina, in leasing. Un autoturism Wolksvagen Bora, inmatriculat cu nr. B-30-XTX, masina care, spun unele surse din interiorul ITM Timis, ar beneficia de rate platite de aceeasi firma de constructii. Gheorghe Filimon a negat vehement acest lucru, mentionand ca poate face dovada ca lucrurile nu stau asa. "Am fost reclamat cu masina, dar nu s-a confirmat. Am chitante pana si pe chilotii pe care-i cumpar. Dosare intregi. Nu sunt copil, domnule", a declarat Filimon.

CASUTA. Totusi, cand a venit vorba de casa natala din Grosii Noi, comuna Barzava-Arad, directorul ITM Timis a dat semne de neliniste. Gheorghe Filimon a recunoscut cu greu ca lucrarile de renovare au inceput in vara lui 2003 si ca, pe dinafara, atat sediul ITM Timis, cat si casa parinteasca seamana ca doua picaturi de apa. Atat din punct de vedere cromatic, cat si al combinatiilor reusite de pastel. In rest, nici in ruptul capului directorul Filimon nu a vrut sa recunoasca ca un numar de trei angajati ai SC Castrum-Tim SRL au fost "detasati" in judetul Arad, pentru o perioada de aproximativ doua saptamani.

Mai mult decat atat, seful ITM Timis nu-si mai aducea aminte daca a trimis-o sau nu in pelerinaj la Grosii Noi pe o subordonata de-a sa, Iuliana, "ca sa faca de mancare muncitorilor". Intrebat cum de isi explica faptul ca o colega de-a lui si-a cumparat o masina tocmai de la firma care castigase licitatia pentru renovarea ITM Timis, directorul Gheorghe Filimon a raspuns cat se poate de direct: "Nu ma intereseaza!" In schimb, dna Luciana Opritescu sustine ca a platit suma de 9.000 euro pe acel autoturism de teren, tocmai pentru ca sotul domniei sale se indragostise, pur si simplu, de masina directorului de la Castrum-Tim SRL.

NEDUMERIRE

"Domne, de ce nu ma intrebati si dumneavoastra lucruri serioase? Ca de exemplu, ce mai fac. Sau cum mai merge institutia asta. Sau macar cum de faceti ca va descurcati cu toate problemele pe care le aveti pe cap. Astea sunt intrebari serioase! Dumneavoastra sunteti rau si tendentios, dar stiu ca sunteti baiat bun si ca va faceti doar meseria. Domne, ca sa intelegeti mai bine, trebuie sa va spun ca asta care m-a reclamat - nu vreau sa-i pronunt numele - a dat anunt in ziar de m-au sunat toti homosexualii din oras" - Gheorghe Filimon, director Inspectoratul Teritorial de Munca Timis

×
Subiecte în articol: observator timiş filimon castrum-tim