Comunicatul a fost transmis în urmă cu puțin timp de Dr. Adrian Barbu, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Constanța, coordonator al comisiei socio-economice și de relații cu casa de asigurări, director regional APMA -Regiunea Est-SudEst:
"Deși Guvernul și CNAS au promis în mod repetat majorarea valorii punctului (6,5 lei din august 2025, 8 lei din ianuarie 2026), măsură deja amânată pentru data de 1 octombrie,asistăm astăzi la o nouă tergiversare și la o încălcare flagrantă a încrederii medicilor și pacienților.
In documentul pus în transparență decizională pe 27.08.2025 mărirea valorii punctului la 6.5 lei este aruncată pentru începutul anului 2026, in timp ce valoarea țintă de 8 lei ar putea fi atinsă abia în 2027.
Subfinanțarea ambulatoriului înseamnă:
• desconsiderarea muncii medicilor,
• ignorarea nevoilor pacienților,
• condamnarea la stagnare a celei mai eficiente componente a sistemului medical
Neluarea în considerație directivelor Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030, slăbește puternic încrederea medicilor în guvernanți și autoritățile cu putere de decizie.
Ambulatoriul este singura alternativă sustenabilă pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, oferind servicii medicale de înalt profesionalism și cu un raport cost-eficicienta superior spitalizarilor de zi si continue.În loc să-l consolideze, Guvernul alege să-l slăbească.
Solicitările noastre sunt clare:
• Respectarea promisiunii de creștere a valorii punctului conform calendarului stabilit anterior și susținut în declarațiile publice recente;
• Buget corespunzător pentru ambulatoriul de specialitate;
• O strategie transparentă și predictibilă pentru finanțarea cabinetelor independente.
Dacă aceste solicitări nu vor fi îndeplinite urgent, PMSPI și APMA iau în calcul măsuri de protest, inclusiv suspendarea parțială a activității în contract cu CNAS.
Pacienții au nevoie de soluții, nu de vorbe goale."


