La sase luni de la aplicarea noii Legi a pescuitului (113/2005), in Delta e un haos de nedescris.
Este consecinta directa a administrarii resursei de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura in detrimentul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. In momentul de fata exista trei categorii de persoane care exploateaza resursa piscicola din Rezervatia Biosferei: concesionarii, pescarii independenti organizati in asociatii si braconierii. Desi actualii guvernanti s-au straduit sa le rezilieze contractele - recurgand chiar la incalcari ale legii si abuzuri - , mai multi concesionari nu au cedat si inca isi desfasoara activitatea in Delta.
PLANGERI PENALE. Prohibitia va fi ridicata in aproximativ doua saptamani, iar acestia vor incepe treaba in baza hotararilor din instanta care le dau acest drept. Mai mult, concesionarii au formulat plangeri penale impotriva lui Gheorghe Stefan, presedintele Agentiei Nationale de Pescuit si Acvacultura, pentru felul in care acesta intelege sa-si faca treaba. Nu sunt excluse nici cateva plangeri penale impotriva guvernatorului Deltei, Paul Cononov. Spre deosebire de concesionari, care platesc redeventa si sunt obligati sa faca investitii, asociatiile de pescari au primit resursa gratis, fapt neconstitutional. Aceasta a determinat explozia braconajului in rezervatie. In fiecare zi autoritatile raporteaza capturi de sute de kilograme de peste de la braconieri, iar situatia dureaza de sase luni, indiferent ca lacurile si canalele au fost inghetate sau ca in Delta au fost inundatii. Ca si pana acum, autoritatile neaga cu seninatate haosul pe care
l-au creat. Ramane de vazut care va fi reactia in fata procurorilor.