x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rm. Vâlcea: Romeo Rădulescu se instalează pe scaunul primarului arestat Mircia Gutău

Rm. Vâlcea: Romeo Rădulescu se instalează pe scaunul primarului arestat Mircia Gutău

02 Feb 2010   •   00:00

Viceprimarul PDL al municipiului Râmnicu Vâlcea Romeo Rădulescu a fost desemnat, luni, în unanimitate de către cei 16 consilieri muncipali prezenţi la şedinţa extraordinară a Consiliului Local pentru a prelua funcţia de primar interimar în locul lui Mircia Gutău, condamnat la închisoare.



Romeo Rădulescu a spus că preluarea funcţiei într-un asemenea context "nu este un moment fericit". "Nu a fost dorinţa mea. Apreciez votul consilierilor care au gândit că Primăria trebuie să continue proiectele începute. Sper că această mandatare a mea este provizorie şi că domnul Gutău se va întoarce cât de curând la Primăria Râmnicu Vâlcea. În ceea ce priveşte demersurile iniţiate în municipiul Râmnicu Vâlcea de către cetăţeni pentru a-l declară pe Mircia Gutău drept cetăţean de onoare, vom vedea propunerea societăţii civile, o vom analiza în Consiliu la proximă şedinţă, iar eu o susţin", a declarat Romeo Rădulescu, citat de Mediafax.

Surse din organizaţia PDL Vâlcea spun că în cazul în care vor fi organizate alegeri parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea candidatul desemnat de democrat-liberali va fi Romeo Rădulescu.

Potrivit Legii administraţiei publice locale, după revocarea mandatului primarului Consiliul Local trebuie să se reunească în şedinţa extraordinară în cel mult cinci zile pentru a alege un viceprimar care să preia atribuţiile primarului, iar unul dintre consilierii locali devine, prin vot, viceprimar interimar, urmând ca în termen de 90 de zile de la revocarea mandatului să se organizeze alegeri anticipate.

Deputatul de Vâlcea Samoil Vîlcu declara, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că Mircia Gutău nu a fost exclus din partid şi că va activa în PDL până la finalizatea tuturor căilor de atac în instanţă.

Declaraţiile lui Samoil Vâlcu vin în contradicţie cu cele ale senatorului PDL Dorel Jurcan, care declarase, în urmă cu câteva zile, că la reuniunea de sâmbătă de la Poiana Braşov va fi luată în discuţie excluderea din partid a primarului din Râmnicu Vâlcea, în urma condamnării definitive a acestuia la trei ani şi jumătate de închisoare.

În plus, preşedintele PDL, Emil Boc, declara, miercurea trecută, că Mircia Gutău, care este şi preşedinte al PDL Vâlcea, va fi exclus din partid, în baza statutului care stabileşte că orice persoană condamnată trebuie exclusă din formaţiune. "Ca om, este greu să vezi situaţia în care se află un coleg al tău. Sufleteşte, simt doar tristeţe şi nu mă bucur pentru situaţia colegului meu, dar legea trebuie respectată", a spus Boc. El a arătat că în cazul primarului vor fi aplicate prevederile din statutul PDL, care stabilesc că orice persoană condamnată definitiv trebuie exclusă din partid.

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare şi aflat în arest, ar putea deveni cetăţean de onoare al municipiului, după ce peste o mie de persoane au semnat o petiţie în acest sens, a declarat, luni, deputatul PDL de Vâlcea Samoil Vâlcu.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost condamnaţi definitiv, miercurea trecută, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le va fi scăzută perioada arestului preventiv.

Judecătorii l-au condamnat pe Mircia Gutău la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită. Aceeaşi pedeapsă a primit şi Nicolae Dicu, acuzat de complicate la luare de mită. Decizia este definitivă şi irevocabilă.

Mircia Gutău şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că ar fi pretins 50.000 de euro, în perioada aprilie - iulie 2006, de la denunţătorul Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism.

Nicolae Dicu a fost prins în flagrant delict de procurorii DNA în 6 iulie 2006, când Constantin Popescu i-a dat 25.000 de euro, iar Mircia Gutău a fost arestat cinci zile mai târziu. Cei doi au fost eliberaţi, în 10 noiembrie 2006, de către magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia.

Mircia Gutău mai este judecat într-un alt dosar, în care este acuzat că ar fi păgubit statul cu 500.000 de lei prin fraude la achiziţii publice pentru locuri de joacă pentru copii. Procesul se judecă la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Mircia Gutău, care în prezent se află în Penitenciarul Colibaşi, a declarat că este convins că magistraţii care l-au condamnat au coşmaruri şi că o asemenea sentinţă puteau da numai dacă erau forţaţi, el afirmând, totodată, că va renunţa la politică şi că nu are ce să le reproşeze colegilor din PDL.

Întrebat dacă este dezamăgit de colegii din PDL, Gutău a spus că are "o echipă extraordinară" la Vâlcea şi că a făcut, ca primar, "lucruri extraordinare".

"Eu sunt primar la al doilea mandat. În primul mandat, în 2006, mi s-a întâmplat nenorocirea. În 2008, după ce am fost eliberat, am câştigat al doilea mandat cu 72% şi am obţinut 16 consilieri PDL din totalul de 23, majoritatea absolută în Consiliul Local. Acest lucru demonstrează că municipiul Râmnicu Vâlcea s-a schimbat fantastic, iar eu am făcut lucruri extraordinare", a afirmat Mircia Gutău.

Întrebat, de asemenea, dacă va renunţa la politică, Gutău a spus că va face cu siguranţă acest lucru, deşi nu are ce să le reproşeze colegilor din PDL.

El a mai afirmat că a avut nevoie de sprijinul colegilor de partid doar pentru a se face dreptate şi că roagă televiziunile să ceară DNA caseta cu flagrantul în urma căruia s-a decis arestarea sa.

Gutău a mai susţinut că proba de la dosar este o înregistrare făcută de denunţător, care a venit la el în birou la primărie, cu aparatură de ascultare, după ce a anchetatorii nu l-au putut prinde în flagrant.

Întrebat dacă va rezista la închisoare, primarul a spus că este un om puternic şi că va solicita conducerii penitenciarului să fie lăsat să presteze orice tip de muncă.

×
Subiecte în articol: sport