In doua saptamani ar incepe procedurile de organizare a concursului pentru postul de director al Directiei de Emisiuni Informative si Sport
Presedintele-director al TVR le-a promis ieri membrilor Consiliului de Administratie al televiziunii publice ca, in maximum o luna, pensionara Rodica Culcer va fi inlocuita. "Domnul Lazescu a promis ca in cel mult doua saptamani pornesc procedurile de organizare a concursului si ca pana la 15 decembrie, cel mult o luna, Rodica Culcer va fi inlocuita", ne-a declarat Sorin Burtea, reprezentant al salariatilor TVR in CA. Un termen ambitios si neasteptat in conditiile in care, la sedinta de la sfarsitul lunii august, membrii CA au stabilit ca termen-limita pentru concurs 31 decembrie 2011, iar presedintele-director al TVR a dat explicatii ilare cand a fost intrebat de ce nu a organizat concurs sau nu a gasit alte solutii pentru ocuparea postului inainte de 30 mai 2011, data la care Rodica Culcer a indeplinit varsta legala de pensionare. "A fost la mijlocul anului, cand sa fac concurs, peste vara? Nu mi s-a parut neaparat potrivit. Ea asigura continuitatea, deocamdata, acolo. Timing-ul ne-ar fi dus in august, nu puteam face un concurs in august", a declarat Alexandru Lazescu intr-un interviu acordat Hotnews la 22 septembrie.
Graba afisata de mai-marele TVR de a o inlocui pe Rodica Culcer ar putea avea o explicatie. Potrivit unor surse din televiziunea publica, raportul de forte favorabil mentinerii Rodicai Culcer la carma Stirilor TVR s-a schimbat din vara si pana acum. Daca la ultima sedinta a CA reprezentantii Puterii s-au pronuntat pentru mentinerea ei in functie, acum sunt voci care nu o contesta din punct de vedere profesional, dar care considera ca trebuie respectata legea, iar postul scos la concurs. Mai mult, aceleasi surse spun ca pe 27 octombrie, cand presedintele Traian Basescu a fost invitat intr-o editie speciala moderata de Rodica Culcer, sefa Stirilor TVR si Alexandru Lazescu ar fi asteptat sa discute cu seful statului dupa emisiune. Numai ca Basescu a plecat fara sa mai discute cu cei doi, iar gestul sefului statului a fost interpretat ca un semn ca Rodica Culcer nu mai are sustinerea lui. De altfel, luni, 14 noiembrie, seful statului a fost invitatul TVR la emisiunea "Prim plan", moderata de Alina Stancu si Dan Turturica.
FACIAS cheama TVR in instanta
Pe de alta parte, fundatia FACIAS a anuntat ieri ca va da TVR in judecata si va cere suspendarea taxei TV pana la aplicarea legii in cazul Rodicai Culcer. "Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului constata ca legile Guvernului Boc, care s-au aplicat fara masura si nuante in cazul unor personalitati exceptionale ale culturii nationale (mari artisti goniti de pe scena, mari profesori eliminati de la catedra, militari de cariera trimisi acasa) devin neputincioase in cazul Rodicai Culcer. Pensionara Rodica Culcer depaseste orice norma legala a supravieturii in functie. Pretul este evident pentru orice privitor al televiziunii subventionate de fiecare roman: un partizanat politic fara precedent dupa 1989, partizanat care pare a conditiona fiecare zi de cramponare in functie a doamnei Rodica Culcer. Constatand ilegalitatea si sfidarea morala in care se afla conducerea TVR, FACIAS va deschide maine o actiune in instanta, prin care cere: constatarea incetarii de drept a raporturilor de munca ale doamnei Rodica Culcer cu TVR, conform legilor Romaniei, aplicabile pentru orice cetatean egal in fata legii; aplicarea masurii; suspendarea platii taxei radio-TV pana la aplicarea masurii si intrarea TVR in legalita-te", se arata intr-un comunicat al fundatiei.