x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii au cumpărat bilete de avion în valoare de 9 milioane de euro, în ianuarie

Românii au cumpărat bilete de avion în valoare de 9 milioane de euro, în ianuarie

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2024   •   19:45
Românii au cumpărat bilete de avion în valoare de 9 milioane de euro, în ianuarie

Românii au cumpărat bilete de avion în valoare de 9 milioane de euro în luna ianuarie iar cel mai ieftin bilet a costat 10 euro, pentru un zbor Londra - Bucureşti, potrivit datelor publicate de o agenţie de turism online.

"Preferata călătorilor din România, campania Ieftinuarie 2024, derulată pentru al şaselea an de agenţia de turism online Vola.ro, s-a încheiat cu succes şi cu bilete de avion în valoare de 9 milioane de euro cumpărate de români. Pasionaţii de vacanţe au aşteptat din nou ianuarie, cea mai ieftină lună din an, şi au profitat de cele mai mici preţuri la biletele de avion, astfel că, de Ieftinuarie 2024, Vola.ro a vândut cu 33% mai multe bilete decât în aceeaşi perioadă a lui 2023 conform datelor emise de companie", se arată într-un comunicat al tur-operatorului.

Considerată adesea echivalentul Black Friday-ului călătoriilor cu avion, campania Ieftinuarie a fost cea mai bună perioadă pentru cumpărarea biletelor de avion la preţuri mai mici decât in restul anului. Cel mai ieftin bilet vândut de Ieftinuarie a fost de 10 euro, pentru un zbor Londra - Bucureşti, iar cel mai scump bilet a fost 2.508 euro, pentru un zbor Bucureşti - New York.

Preţul mediu pentru un bilet de avion a fost de 158 euro/persoană, în creştere faţă de anul trecut, când tariful mediu a fost de 118 euro/persoană.

"Am încheiat cu succes o nouă campanie Ieftinuarie şi ne bucurăm că am putut da startul călătoriilor din 2024, la cele mai mici preţuri din an. Am avut vânzări în valoare de 9 milioane de euro, iar numărul biletelor achiziţionate de clienţii Vola.ro este semnificativ mai mare faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă că oamenii au încredere în noi, în serviciile oferite, dar şi în promoţiile pe care le-am propus de Ieftinuarie. Sunt multe rezervări înregistrate pentru zboruri din perioada imediat apropiată, dar avem şi rezervări în avans pentru zboruri din lunile următoare, inclusiv pentru Revelion, o dovadă în plus a faptului că romanii s-au pregătit din timp şi au vrut să îşi planifice de pe-acum călătoriile din noul an, pentru a profita de tarifele accesibile din Ieftinuarie", a declarat Claudia Tocila, director de marketing Vola.ro.

Potrivite datelor agenţiei de turism online, clienţii care au achiziţionat bilete de avion în timpul campaniei Ieftinuarie 2024 vor zbura în 345 de destinaţii şi vor ateriza pe 377 de aeroporturi din întreaga lume. În ceea ce priveşte topul destinaţiilor preferate, se menţin în fruntea clasamentului oraşe din şi spre care aceştia zboară frecvent: Bucureşti, cu 17,78% din rezervările efectuate pe platformă, Londra, cu 5,17% din rezervări, Iaşi, cu 4,01% din rezervări, Bruxelles, cu 3,7% din rezervări, şi Milano, cu 3,35% din rezervări.

Durata medie de şedere la destinaţie este de 7 zile, semn că planificând în luna ianuarie, românii pot rezerva călătorii mai ieftine, şi mai lungi, încercând să stea mai mult în vacante.

Europa este din nou continentul preferat al românilor, 95% dintre biletele vândute de Ieftinuarie 2024 fiind către ţările europene. Urmează Africa, 3% din rezervările din ianuarie, Asia, cu 1,5%, America de Nord şi America de sud.

Potrivit tur-operatorului, românii vor să călătorească mai mult în acest an, astfel că 56% dintre rezervările de zboruri din ianuarie sunt pentru perioada imediat următoare, respectiv în mai puţin de 30 de zile. Pe de altă parte, călătorii au rezervat cu încredere zboruri în avans, dat fiind că acum există o predictibilitate mai mare a zborurilor în comparaţie cu anii anteriori. A fost realizată chiar o rezervare pentru Revelionul 2025, efectuată pe ruta Bucureşti - Munchen, pentru două persoane.

Totodată, călătoriile vor fi influenţate de sărbătorile românilor, iar cum de Paste aceştia se vor bucura de o minivacanţă de câteva zile, compania a înregistrat deja rezervări în perioada respectivă: cel mai ieftin bilet de Paşte a costat 75 de euro, pentru un zbor Bucureşti - Bologna.

Pentru un zbor către Campionatul European de Fotbal, cel mai ieftin bilet a costat 120 de euro, pentru ruta Timişoara - Munchen, iar cel mai ieftin zbor în perioada Jocurilor Olimpice de la Paris a costat 110 euro, pe ruta Cluj-Napoca - Paris.

Vola.ro deserveste persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion, hoteluri, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car. 

×
Subiecte în articol: romani bilete avion