Românii care caută o viaţă mai bună peste hotare trebuie să fie foarte atenţi cu cine tratează, dacă nu vor să ajungă în postura unor sclavi moderni. Faptul este valabil chiar şi pentru ţări cu tradiţia respectului faţă de lege, cum este Olanda, unde s-a înregistrat un asemenea caz chiar zilele trecute.
Poliţiştii şi inspectorii de muncă din oraşul olandez Someren au descins, vineri, la o fermă, pentru a elibera 36 de români care munceau şi trăiau în condiţii înspăimântătoare. Conform altor surse, ar fi vorba de 38 de români şi 12 portughezi, informează antena3.ro.De câteva săptămâni, ei lucrau de dimineaţă până seara pe plantaţia de sparanghel, pentru numai cinci euro pe oră. Asta în condiţiile în care în România li se promisese că vor fi plătiţi cu 13 euro pe oră. Cei mai mulţi primiseră, însă, doar 50 de euro pe săptămână, iar unii - niciun ban, pe motiv că aveau de plătit mâncarea şi cazarea.
Noaptea, românii erau încuiaţi în barăci insalubre, fără nicio fereastră. "Ar fi fost prinşi în capcană ca şobolanii, dacă ar fi izbucnit un incendiu", a declarat, revoltat, primarul din Someren. Pentru a preveni orice revoltă, patroana fermei le luase, încă de la sosire, paşapoartele şi celelalte documente.
Românii, eliberaţi de poliţişti, au declarat că doresc să plece imediat spre ţară, iar primăria le-a pus la dispoziţie un autocar în acest scop. Mai întâi, însă, ei au depus plângeri oficiale împotriva patroanei şi au declarat că vor angaja, în România, un avocat pentru a-şi recupera salariile neplătite.
Ferma a fost pusă sub sechestru iar patroana, care încercase pe toate căile să se opună controlului, ar putea fi acuzată de sclavie. (V.A.)