x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Dezvoltării: România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională

Ministerul Dezvoltării: România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională

de Redacția Jurnalul    |    10 Iul 2024   •   12:15
Ministerul Dezvoltării: România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională

Comitetul pentru Politica de Dezvoltare Regională al OCDE a adoptat avizul formal după evaluarea României în cadrul acestui Comitet, a anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„În cadrul procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul pentru Politica de Dezvoltare Regională al Organizației a adoptat, pe 8 iulie 2024, Avizul său formal, ca urmare a evaluării României în cadrul acestui Comitet”, se arată într-un comunicat de presă remis presei miercuri de MDLPA.

România a fost evaluată pe 16 mai 2024, reprezentarea fiind asigurată de o delegație condusă de Marcel-Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Adoptarea Avizului formal confirmă atât voința și capacitatea României de a pune în aplicare instrumentele juridice ale OCDE care intră în competența Comitetului pentru Politica de Dezvoltare Regională (Recomandarea Consiliului privind investițiile publice eficiente la toate nivelurile de guvernare; Declarația privind politicile pentru construirea unui viitor mai bun pentru regiuni, orașe și zone rurale; Recomandarea Consiliului privind politica de dezvoltare regională), cât și alinierea politicilor și practicilor României la politicile și practicile OCDE în domeniul dezvoltării regionale”, se precizează în comunicat.

Conform acestuia, sunt recunoscute astfel eforturile României de consolidare a politicii de dezvoltare regională, în special prin elaborarea unui sistem solid de statistici teritoriale, prin adoptarea unei abordări localizate în domeniul dezvoltării regionale și a unor documente strategice la nivel regional, județean și local, prin consolidarea sistemului de guvernanță pe mai multe niveluri și prin îmbunătățirea capacității instituționale și fiscale a guvernelor subnaționale.

Avizul formal cuprinde o serie de recomandări pentru îmbunătățirea cadrului de politici, guvernanță și finanțare în domeniul dezvoltării regionale, a căror implementare va fi asigurată prin Ministerul Dezvoltării. Acestea vizează cele cinci principii fundamentale de aderare ale Comitetului pentru Politica de Dezvoltare Regională: colectarea și utilizarea de date privind dezvoltarea regională; strategiile și politicile de dezvoltare regională, inclusiv dezvoltarea urbană și rurală și legăturile dintre mediul urban și cel rural; guvernanța eficientă multi-nivel și coordonarea eficace; capacitatea instituțională și fiscală subnațională; investițiile publice la nivel subnațional.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dezvoltare regionala aviz