x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, campioană la emigraţie: locul doi mondial

România, campioană la emigraţie: locul doi mondial

26 Feb 2018   •   15:48
România, campioană la emigraţie: locul doi mondial
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Numărul românilor care au plecat din ţară, în perioada 2007 - 2017, este estimat la circa 3,4 milioane de oameni, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în privinţa emigraţiei, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor (CDCDI). Ceea ce reprezintă aproximativ 17% din populaţie. În schimb, numărul străinilor care vin în ţara noastră este mult mai mic. Astfel că, la finalul anului trecut, în România erau stabiliţi aproximativ 117.000 străini, din care 3.900 de persoane cu protecţie internaţională, refugiaţi sau alte feluri de protecţie. Principalele motive pentru care străinii vin în ţara noastră sunt reîntregirea familie (43%) şi pentru studii (23%). Numărul celor din afara UE care aleg România este mic deoarece aceştia întâmpină mai multe dificultăţi: bariere de limbă, limita salariului pentru lucrătorii migranţi, înregistrarea deficitară a străinilor pe piaţa muncii.

×