România cere ajutorul Uniunii Europene pentru achiziționarea Tocilizumabum, un medicament folosit de bolnavii COVID 19. Solicitarea statului român apare după ce compania care produce medicamentul a anunțat că nu poate respecta contractul.
Ministerul Sănătății (MS) a solicitat marți Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) activarea Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru achiziționarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum.
Solicitarea vine după ce firma producătoare, care are încheiat un contract cu Ministerul Sănătății, a anunțat că se află în imposibilitatea de a livra medicamentul până la finalul anului 2021, având în vedere situația de „stock-out” a produsului la nivel global.
„În aceste condiții, considerând situația acută provocată de intensitatea valului IV pandemic în România, ministrul interimar al Sănătății Cseke Attila a solicitat șefului DSU, Raed Arafat activarea mecanismului de protecție civilă. Menționăm că, Ministerul Sănătății a primit fondurile necesare pentru achiziționarea acestui produs utilizat în tratarea pacienţilor cu forme severe de COVID-19”, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății.
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a distribuit o nouă tranșă de Tocilizumabum direcțiilor de sănătate publică teritoriale. Este vorba despre 6.649 de flacoane care sunt distribuite în spitalele care tratează pacienți COVID-19 cu forme severe de boală.
(sursa: Mediafax)