x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

de Jurnalul National    |    21 Noi 2007   •   00:00
Romania in 5 minute

O bucureşteancă de 53 de ani a fost supusă ieri la Constanţa unei intervenţii chirurgicale pentru extirparea unei tumori-gigant de 50 de kilograme, operaţie efectuată in premieră in ţara noastră de un medic romăn.

Incendiu - 14:56

Harghita. Mai mulţi bolnavi din Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc au fost evacuaţi, in urma unui inceput de incendiu.

Tărgu-Mureş. Două avioane TAROM care aveau ca destinaţie Cluj-Napoca au aterizat la Tărgu-Mureş, din cauza ceţii.

Reconstituire - 15:01

DECIZIE. Avocaţii invinuiţilor sau inculpaţilor au dreptul să participe la toate actele efectuate intr-o anchetă. Curtea Constituţională a decis că prevederea din Codul de Procedură Penală ce limita acest drept doar la activităţile in care era necesară prezenţa acuzatului incalcă legea supremă.

Crima din 13 septembrie. Cei doi tineri care, in urmă cu mai bine de o lună, şi-au omorăt un prieten intr-un apartament din Calea 13 Septembrie, din Capitală, au fost duşi la locul crimei pentru reconstituire. Tribunalul Bucureşti a emis in octombrie mandate de arestare de 29 de zile pentru cei doi.

Constanţa - Tumoare de 50 de kilograme extirpată

O bucureşteancă de 53 de ani a fost supusă ieri la Constanţa unei intervenţii chirurgicale pentru extirparea unei tumori-gigant de 50 de kilograme, operaţie efectuată in premieră in ţara noastră de un medic romăn. La operaţie, care a inceput la ora 11:00, au participat mai mulţi medici conduşi de şeful Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară, prof. univ. dr. Mircea Pătruţ. Bucureşteanca a spus că a apelat la dr. Mircea Pătruţ pentru că "nici un medic din Bucureşti nu a vrut să o opereze". (Emilia Sava)

Dosarul ofiţerilor SRI, suspendat

Dosarul in care sunt judecaţi pentru corupţie ofiţerii SRI Ovidiu Soare, Gheorghe Dumitrache şi fostul consilier prezidenţial Emil Cico Dumitrescu a fost suspendat ieri şi trimis la Curtea Constituţională. Instanţa supremă a admis excepţia invocată de avocaţii inculpaţilor referitoare la neconstituţionalitatea articolelor care privesc procedura disjungerii cercetărilor pentru anumite persoane sau fapte. (M. Pasă Petru)

Alba-Iulia - Fără paradă militară de Ziua Naţională

Evenimentele organizate la Alba-Iulia pentru a marca Ziua Naţională nu vor mai cuprinde in acest an o paradă militară, din cauza preşedintelui Băsescu. Conform prefectului de Alba, Cosmin Covaciu, motivul il constituie un ordin al preşedintelui Traian Băsescu aprobat in CSAT, potrivit căruia, de 1 Decembrie, va avea loc o paradă doar la Bucureşti.

proprietatea

Primele despăgubiri in bani, plătite

Primele despăgubiri in bani au fost inmănate ieri de premierul Călin Popescu Tăriceanu unui număr de 20 de proprietari ai imobilelor confiscate de regimul comunist, care au optat pentru numerar in locul acţiunilor la Fondul Proprietatea. "Primele persoane beneficiare din intreaga ţară au fost primii foşti proprietari care au stat la coadă pentru depunerea dosarelor de despăgubire in bani", a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Ingrid Zaarour.

Balcon prăbuşit la Bărlad

Balconul unui apartament de la etajul opt al unui bloc aflat in faţa Primăriei Bărlad s-a prăbuşit ieri, căzănd peste două autoturisme parcate in faţa imobilului, fără a exista victime in urma incidentului. Pompierii sosiţi şi ei la faţa locului au intervenit pentru a desprinde restul bucăţilor din balcon, pentru a preveni producerea altor incidente. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă susţin că balconul, care era inchis cu sticlă şi cornier, a căzut din cauza construcţiei deficitare. (Ana Ionaşcu)

Termen de şapte zile pentru MMFes

Sindicatele i-au dat un termen de şapte zile Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) pentru a concilia conflictul cu patronatele apărut la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, act prin care se stabileşte salariul minim pe 2008. Sindicatele sunt nemulţumite atăt de oferta patronatelor, căt şi de cea a MMFES, de 500 de lei. Dacă in urma medierii nu se ajunge la nici o soluţie, următoarea modalitate de protest este greva de avertisment de două ore. (Cătălin Pruteanu)

Meteo - Timp frumos in următoarele zile

In următoarele zile, in ţara noastră, vremea va fi in incălzire uşoară. O masă de aer cald va pătrunde in spaţiul nostru geografic şi, ca urmare, in zonele de deal şi de munte temperatura aerului va continua să crească. Valorile maxime vor fi in creştere in toate regiunile ţării. Dimineaţa insă va fi ceaţă, iar in zonele joase aceasta poate fi persistentă. In Capitală, măine, mercurul termometrelor va atinge 8 grade Celsius, iar vineri - 10 grade, cerul va fi variabil şi văntul va sufla slab. In week-end-ul care ne aşteaptă este posibil ca aspectul vremii să rămănă frumos, cu maxime cuprinse intre 10... 11 grade Celsius, iar ploile vor lipsi. (Anca Ardeleanu)

Dosarul Iliescu - Procurorii au reluat ancheta

Procurorii Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lăngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au reluat ancheta in dosarul privind moartea a patru persoane in timpul incidentelor din noaptea de 13 spre 14 iunie 1990, in care fostul şef al statului, Ion Iliescu,a fost pus sub acuzare, a declarat ieri preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş. Informaţia a fost confirmată de Biroul de presă al PICCJ.

Constituţionalitate - Dosarul ofiţerilor SRI, suspendat

Dosarul in care sunt judecaţi pentru corupţie ofiţerii SRI Ovidiu Soare, Gheorghe Dumitrache şi fostul consilier prezidenţial Emil Cico Dumitrescu a fost suspendat ieri şi trimis la Curtea Constituţională. Instanţa supremă a admis excepţia invocată de avocaţii inculpaţilor referitoare la neconstituţionalitatea articolelor care privesc procedura disjungerii cercetărilor pentru anumite persoane sau fapte. (M. Pasă Petru)

Â

Trenuri intărziate - Greva din Ungaria ne afectează

Greva lucrătorilor din transporturile feroviare ungare, care are loc astăzi, intre orele 7:00 - 13:00 (ora Romăniei), afectează şi circulaţia trenurilor inspre şi dinspre ţara noastră, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Romăne. Trenurile rapid 375 Budapesta - Bucureşti, rapid 47 Budapesta - Timişoara şi personal 453 Bekescsaba - Arad vor staţiona pe teritoriul Ungariei intre orele 7:00 şi 13:00. Iar rapidul 354 Tg.Mureş - Budapesta va rămăne in staţia CFR Curtici intre orele 12:00 şi 13:00.

×
Subiecte în articol: observator